Dieta Părintelui Efrem. A slăbit 12 kilograme: Cât vreau să mai slăbesc? Cât o vrea Dumnezeu
Părintele Efrem de la Mănăstirea Dervent a slăbit peste zece kilograme.
Părintele Efrem s-a apucat de dietă, în urmă cu câteva luni, când a văzut că are 120 de kilograme. Acesta își petrece ore în șir în bucătărie gătind, însă a avut ambiția să țină o dietă, reușind, în doar câteva luni, să slăbească 12 kilograme. Un nutriționist din Constanța l-a ajutat cu dieta.
„Într-adevăr, țin o dietă personalizată pe care mi-a dat-o Robert Cercel. Aveam 120 de kilograme și nu mă simțeam bine. La analize mi s-a descoperit și un început de diabet și m-am cam speriat. Când este vorba despre sănătate trebuie să fim atenți. Robert mi-a făcut o dietă cu mai multe variante, să pot să-mi aleg, și în funcție de post.
Am reușit să slăbesc 12 kilograme deocamdată. Cât vreau să mai slăbesc? Nu știu, cât o vrea Dumnezeu. Nu îmi este greu să urmez acest program alimentar chiar dacă gătesc toată ziua. Eu nu sunt pofticios de fel. Și, la cât gătesc, mă satur cu mirosul, nu-mi mai trebuie să și mănânc", a declarat Părintele Efrem pentru ciao.ro.
Ulterior, părintele a primit pe contul de Facebook câteva mesaje, dintre acestea vă redăm:
Multă sănătate parinte! Sunteți un bucătar desăvârșit!
Multă sănătate vă doresc! Doamne ajută!
Felicitări! Doamne Ajută, Părinte!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News