Data publicării:

Dieta cu lămâie. Slăbești 10 kilograme în 16 zile, dacă respecți 6 reguli

Autor: DCNews Team | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Lămâie
Lămâie

Dieta cu lămâie este perfectă pentru acele persoane care nu pot renunța radical la regimul alimentar pentru a scăpa de kilogramele în plus. Specialiștii în nutriție susțin că poți slăbi până la 10 kilograme în 16 zile dacă respecți anumite reguli.

În prima zi se va bea zeama de la o lămâie, în a doua zi, sucul a două lămâi, în a treia zi, sucul obţinut de la trei lămâi şi tot aşa, progresiv, până în ziua a şaptea, în care se va bea sucul a şapte lămâi. După o pauză de două zile, dieta continuă, dar de data aceasta se vor consuma lămâile în mod descrescător, începând cu sucul de la şapte lămâi şi terminând în a şaptea zi cu sucul unei singure lămâi, scrie gândul.info.

Iată cele șase reguli pe care trebuie să le respecți

Regula 1

 

Bea suc de lămâie cu apă călduţă imediat ce te trezeşti dimineaţa (3-4 linguri de suc la un pahar de apă) şi ia micul dejun peste jumătate de oră. Apoi, pe parcursul întregii zile trebuie să bei cel puţin doi litri de apă.

Regula 2

 

Suplimentează aportul de vitamina C. Specialiştii recomandă ca pe parcursul dietei cu lămâie să includeţi în regimul zilnic cinci porţii de legume şi fructe pe zi. Ideal ar fi două gustări de fructe, sucul de lămâie de dimineaţa ţine locul unui fruct, şi salate la toate cele trei mese principale. De asemenea, se poate pasa o banană care poate fi mâncată cu un bol de cereale dimineaţa. La prânz se recomandă o salată de roşii sau verde în care se adaugă morcov ras.

Regula 3

 

Reglează concentraţia de zahăr din sânge. Foloseşte suc de lămâie la prepararea tuturor mâncărurilor care permit acest lucru. În paralel, optează pentru alimente cu un indice glicemic scăzut, cum ar fi pâinea, orezul şi cerealele integrale, legumele şi carnea albă. De asemenea, fibrele nu trebuie să lipsească din alimentaţie pentru că încetinesc trecerea zahărului în sânge. Această regulă trebuie respectată deoarece un nivel ridicat de zahăr în sânge favorizează stocarea zaharurilor sub formă de grăsimi.

Regula 4

 

Cât mai puţine dulciuri. Nutriţioniştii recomandă limitarea consumului de dulciuri nu doar în timpul dietei, ci şi după, deoarece aceste alimente au un conţinut ridicat de zahăr, fapt ce duce la creşterea producţiei de insulină şi, implicit, la stocarea grăsimilor. Fructele coapte, nucile, migdalele şi mierea pot constitui desertul ideal.

Regula 5

 

Evită alimentele intens procesate. Specialiştii recomandă o alimentaţie bazată pe produse naturale - pâine, orez şi paste integrale, legume şi fructe proaspete, mâncare gătită în casă. De asemenea, nutriţioniştii recomandă citirea cu atenţie a etichetelor produselor alimentare şi alegerea celor care conţin mai puţine substanţe chimice, fără conservanţi, coloranţi şi aditivi. Carnea roşie, produsele de patiserie şi produsele de tip fast-food trebuie excluse din regim, deoarece conţin grăsimi "rele" care favorizează stocarea grăsimilor.

Regula 6

 

Îmbunătăţeşte-ţi funcţiile digestive. Experţii în nutriţie recomandă stabilirea unui program de mese, realizarea unui regim echilibrat din punct de vedere nutriţional, evitarea exceselor culinare. În plus, se recomandă evitarea micilor gustări între mese.

Vezi și: Dieta Atkins. Slăbești kilograme bune, rapid. Transformare incredibilă!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel