Data actualizării:
Data publicării:

Dietă Cristina Şişcanu. A slăbit 15 kilograme cu ouă fierte

Autor: Ema Apostu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Cristina Şişcanu, soția lui Mădălin Ionescu, a reușit să ajungă la o siluetă de invidiat, după sarcină, cu ajutorul unei diete speciale.

Alegeri prezidentiale 2024

"Am slăbit în mai multe etape, dar în ultima am ţinut următoarea dietă: dimineaţa am de ales între trei tipuri de mic dejun: mănânc 35 de grade de fulgi de ovăz cu 200 de grame de iaurt sau două ouă fierte cu un avocado, am voie şi două felii de pâine cu roşii sau cu ardei gras. La prânz mănânc grătar cu legume, peşte, iar seara mănânc 135 de grame de paste integrale, brânză rasă care să fie degretată sau o salată cu multe legume. De prin august ţin dieta asta. Am slăbit în total 15 kg. Acum am 62 de kilograme, dar vreau să ajung la 59 de kilograme", a mărturisit aceasta.

La 34 de ani, Cristian Șișcanu este mămica unei fetițe de un an şi şase luni, care o ajută să se mențină în formă. Recunoaște că, pe lângă dietă, a făcut și sport. Așadar, a fugit la sală.

De curând, vedeta a vorbit și despre un episod mai trist din viața ei, în care a fost nevoită să se lupte cu depresia:

"Mulți dintre noi trăim cu diverse frici... Și eu am avut! Frica îmi sugruma libertatea și creștea de la o zi la alta până a culminat cu depresia. Ajungând pe fundul prăpastiei, a trebuit să aleg: fie să mor, fie să lupt ca să mă pot înălța. Am ales lupta pentru că aveam un aliat puternic: Iubirea. Și am luptat vreo doi ani până am invins! Și victoria a fost atât de mare încât atunci când eram din nou pe vârful muntelui, m-am uitat spre prăpastie și Frica mi-a părut o prostie ! Mi-era așa ciudă că mi-am pierdut doi ani din viață luptând cu Frica! Când am ajuns pe vârful muntelui, Iubirea era la apogeu (o aveam pe Petra în burtică). Întrebarea este: ce m-aș fi făcut fără Iubire?", a spus Cristina Șișcanu, potrivit Viva.ro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel