Deși Jocurile Olimpice din Grecia antică erau mult diferite de ale noastre, sportivii antici au realizat multe fapte atletice uimitoare în antichitate. 

La începutul istoriei Jocurilor Olimpice, în 776 î.Hr., dieta vechilor olimpici nu era cu mult diferită de dieta grecilor antici normali. Dieta grecească antică, oarecum surprinzătoare, era în mare parte vegetariană. Marea majoritate a grecilor, chiar și cei din clasele sociale superioare, nu consumau zilnic carne roșie și nici măcar carne de pasăre.

Dieta grecească antică era în principal vegetariană

Multe mese constau din terci de orz, (deoarece grâul era considerat nesănătos și decadent), împreună cu brânză, legume proaspete și fructe de sezon, smochinele fiind cel mai popular fruct din antichitate, scrie Greek Reporter. 

De fapt, fructele dulci erau o parte esențială a dietei lui Charmis, un sportiv spartan. În mod fascinant, înregistrările despre dieta lui Charmis ne oferă cele mai timpurii detalii cu privire la ceea ce consumau sportivii antici din Grecia. Charmis din Sparta, câștigătorul cursei de 200 de metri la Jocurile Olimpice antice din 668 î.Hr., s-a antrenat folosind o dietă compusă în principal din smochine uscate.

Lintea și fasolea erau, de asemenea, o parte integrantă a dietei unui atlet în Grecia antică, dar erau controversate, deoarece unii susțineau că au efecte negative asupra sănătății. În cele din urmă, fructele de mare și ouăle reprezentau o parte suplimentară, semnificativă a dietei grecești antice, care probabil a servit drept surse bune de proteine ​​pentru vechii olimpici.

Antrenorii erau esențiali în crearea planurilor de dietă pentru sportivii din vechime

Antrenorii, la fel ca și astăzi, au fost parte integrantă a succesului atleților din Grecia antică. În antichitate, existau două tipuri de antrenori: unul care se ocupa de sănătatea fizică generală a sportivilor, ca un medic sportiv, și altul care îi antrena în sportul lor particular.

Acești formatori aveau adesea experiență în medicină. Herodicus din Megara,  primul antrenor de atletism menționat în textele antice, i-a predat medicina lui Hipocrate, care este considerat părintele acelui domeniu. Când dieta este menționată în scrierile lui Hipocrate, părintele grec al medicinei arată clar că interesul său pentru subiect provine din fascinația sa și, în general, fascinația medicilor greci antici  față de dietele sportivilor.

În jurul anului 600 î.Hr., la peste o sută de ani după prima iterație a Jocurilor Olimpice, a intrat în vigoare „anankofagia” sau o dietă obligatorie pentru sportivii antici. Orientările acestor diete speciale erau adesea variate și depindeau de antrenorul care le-a creat, iar sportivii erau așteptați să-și urmeze cu strictețe planurile de dietă. La acea vreme, dietele vechilor olimpici au început să varieze față de dieta standard grecească a vremii. 

Carnea nu era fundamentul dietei

Când consumau carne, ceea ce era mult mai rar decât o fac majoritatea atleților contemporani, sportivii antici mâncau diferite tipuri de carne în funcție de sportul practicat. Potrivit surselor antice, boxerii mâncau carne de taur, în timp ce luptătorii mâncau carne de porc, iar alergătorii consumau carne de capră.

Deși consumul de proteine ​​de origine animală de către sportivii antici a fost mai puțin frecvent decât cel prezent, cu siguranță a fost mai des decât consumul grecului antic obișnuit. Pe măsură ce istoria Jocurilor Olimpice a progresat, atleții s-au orientat spre carne din ce în ce mai mult, până când aceasta a devenit o parte standard a dietei antice olimpice.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News