Data publicării:
Dictatura lui Erdogan încinge spiritele la Hagia Sophia din Istanbul. Comisia Europeană IESE la RAMPĂ
Comisia Europeană (CE) a subliniat că Hagia Sophia este 'un simbol al toleranţei şi al dialogului', luni, înainte ca autorităţile de la Istanbul să decidă dacă acest fost lăcaş religios - transformat în muzeu în 1935, în perioada tinerei republici laice a Turciei, care a înlocuit Imperiul Otoman - să revină la statutul de moschee, relatează EFE.
'Înţelegem că Hagia Sophia este un loc ce face parte din Patrimoniul Cultural al Umanităţii UNESCO. Credem că acest lucru este important, iar chestiunea trebuie văzută din această perspectivă. Sfânta Sofia este un simbol de toleranţă şi dialog şi nu trebuie profitat de astfel de evenimente pentru a impulsiona niciun tip de dezacord', a declarat într-o conferinţa de presă purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Eric Marmer.
Consiliul de Stat (Danistay) din Turcia a examinat joia trecută o cerere depusă de o asociaţie apropiată guvernului islamist turc privind schimbarea decretului care a impus laicizarea catedralei în urmă cu 85 de ani şi a anunţat că va lua o decizie în următoarele 15 zile. Potrivit acestei asociaţii, decretul care stă la baza laicizării monumentului conţine semnătura falsificată a fondatorului Turciei moderne, Mustafa Kemal Ataturk.
Autorităţile vor trebui să decidă cum să împace tradiţia musulmană cu cea creştină
Iniţiativa a fost sprijinită atât de partidul islamist AKP, condus de preşedintele ţării, Recep Tayyip Erdogan, cât şi de partenerul său din Parlament, ultranaţionalistul MHP, dar se confruntă cu o puternică opoziţie din partea sectorului academic şi a unei părţi a societăţii civile. În cazul în care va redeveni moschee, turiştii vor putea continua să viziteze monumentul, însă autorităţile vor trebui să decidă cum să împace tradiţia musulmană cu cea creştină, în condiţiile în care islamul interzice realizarea de fotografii într-un templu.
VEZI ȘI Dictatura lui Erdogan pune pe JAR Catedrala Sfânta Sofia din Istanbul. S-a DECIS
Peste 200 de academicieni din domeniul artei bizantine şi otomane au semnat o cerere săptămâna trecută ca Hagia Sophia să rămână muzeu, subliniind că guvernul turc nu trebuie să se întrebe dacă bazilica 'ar trebui să fie moschee sau muzeu', ci 'cum poate îngriji mai bine monumentul'. În cazul unui aviz favorabil de a reveni la statul de moschee, guvernul turc speră ca rugăciunile în Hagia Sophia să poată începe de la 15 iulie, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News