Data publicării:
Diana Şoşoacă, scandal în Senat din cauza măştii de protecţie. A sunat la 112: Dacă doamna Scîntei vrea să fiu bătută, atunci va avea plângere penală
Diana Şoşoacă a avut un schimb aprins de replici cu Laura Scîntei, de la PNL, din cauza măştii de protecţie. Concret, senatoarea liberală nu a vrut să îi permită accesul în sala de şedinţă Dianei Şoşoacă pentru că masca acesteia nu este conformă.
Update: Diana Şoşoacă a forţat uşa de la intrarea în sala Comisiei Juridice şi a intrat în sală. Ceilalţi senatori au început să părăsească sala de şedinţă.
UPDATE: Diana Şoşoacă a sunat la 112, afirmând că a fost lovită şi ameninţată.
Acesta spune că va face plângere penală pe numele Laurei Scîntei, dar şi împotriva unor membri ai staff-ului Senatului.
"Vă bateţi joc de votul românilor. Eu sunt un angajat al poporului. Acum încălcaţi legea şi Constituţia. Vreau să văd ordinul scris că nu am dreptul să intru în această şedinţă", a mai spus Diana Şoşoacă.
"Am fost lovită la picior. Dacă doamna Scîntei vrea să fiu bătută, atunci va avea plângere penală pentru instigare la violenţă. Cum vă permiteţi?", a mai spus senatoarea.
Aceasta afirmă că putea să stea fără mască în sala de şedinţe, graţie unei prevederi din regulament care intră în vigoare când într-o sală sunt mai puţin de 16 persoane.
- ştirea iniţială -
"Arătaţi-mi în legea 55 articolul care spune cum trebuie să arate o mască. Spune că trebuie să acopere gura şi nasul. A mea acoperă gura şi nasul. Plus că eu am adeverinţă care mă exceptează de la purtatul măştii. Mă lăsaţi să intru sau nu?", a răbufnit Diana Şoşoacă.
Senatoarea Laura Scîntei, de la PNL, i-a spus acesteia că nu o poate lăsa să intre în sala de şedinţă, considerând că masca pe care o poartă Diana Şoşoacă nu este conformă.
"Asta este masca pe care o am. Daţi-vă la o parte că nu sunteţi dvs poliţist", a mai spus Şoşoacă.
A refuzat masca de la Senat
Ulterior, cineva din staff-ul Senatului a vrut să îi ofere Dianei Şoşoacă o mască de protecţie, dar aceasta a refuzat.
"Nu, eu nu port porcăria aia. Nu spune în legea 55 cum trebuie să arate o mască. Masca trebuie să acopere nasul şi gura, a mea acoperă nasul şi gura. Nu mă înteresează opinia dvs, dna Scîntei", a mai spus senatoarea.
"Atunci nu vă las să intraţi!", a replicat Laura Scîntei.
Diana Şoşoacă a plecat câteva secunde din faţa uşii sălii de şedinţă, dar ulterior a revenit şi a intrat în sală, luându-l şi pe avocatul dânsei cu ea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News