Data actualizării:
Data publicării:

Diana Șoșoacă, intervenție în cazul Luis Lazarus: NU are COVID, le-ar plăcea ăstora să aibă

Autor: Irina Constantin
WhatsApp
Diana Șoșoacă susține că Luis Lazarus nu are COVID-19
Diana Șoșoacă susține că Luis Lazarus nu are COVID-19

După știrea conform căreia realizatorul TV Luis Lazarus are COVID-19, Diana Șoșoacă vine și susține contrariul. 

Alegeri prezidentiale 2024

”Luis Lazarus nu are COVID! Le-ar plăcea ăstora să aibă! Are pneumonie! 5 teste negative COVID și ei tot covidat îl consideră. Deocamdată este mai bine să nu vorbească! Ia uite ce rezultate se primesc în spital la interval de 2 ore. Noaptea minții! M-a rugat să vă transmit aceste date” a scris Diana Șoșoacă pe Facebook. 

În spațiul public, au existat informații conform cărora Luis Lazarus este internat, infectat fiind cu coronavirus. El s-a remarcat la protestele anti-restricții, alături de alte persoane precum Diana Șoșoacă.

”Se continuă psihoza coronavirus, desigur fără nicio logică! China anunța că a vindecat recent doi pacienți la 96 și respectiv 98 de ani! Numărul pacienților vindecați e mai mare decât al celor infectați! Au fost 95 de mii, din care s-au vindecat peste 51 de mii!!! Noi am avut pacienți care s-au vindecat fără să ia vreun medicament, cum spuneam, cu ciorbiță și fripturică! Primul caz nici nu a fost real! Practic italianul nu a îmbolnăvit pe nimeni, deși a călătorit cu avionul de două ori și s-a întâlnit cu multă lume in țară!!!” considera Luis Lazarus, în 2020. 

 

De Paști, omul de televiziune a fost la Constanța. ”Adevărul va învinge și Iubirea va triumfa! Ne vedem sâmbătă, de Înviere, la Constanța!” posta el înainte de Sfintele Paști. 

Conform postărilor publicate pe Facebook, alături de el a fost și Diana Șoșoacă, dar și teologul Valentin Guia. Luis Lazarus a transmis imagini video din Constanța, din noaptea Învierii, alături de mesajul: ”Slujba Învierii oficiată de ÎnaltPreaSfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului!!! Ce lume, ce cântări, ce organizare! “Armata poporului” a fost acolo împreuna cu noi, modeștii ei soldați: Diana Iovanovici-Șoșoacă, teologul Valentin Guia și Luis Lazarus”. 

Ultima postare de pe Facebook a lui Luis Lazarus este din 9 mai, astfel că nu sunt informații oficiale despre starea sa de sănătate, dacă are coronavirus sau nu și din ce cauză este internat. Diana Șoșoacă, după cum se vede, o apropiată a lui Luis Lazarus, susține, însă, că acesta nu ar fi, în realitate, infectat cu COVID-19. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel