Data publicării:

Diana Munteanu, despre relația cu fiul ei! “Este foarte atent…”

Autor: DCNews Team | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Diana Munteanu, colega de prezentare a lui Florin Ristei, din emisiunea “Prietenii de la 11”, difuzată de Antena 1, a povestit într-un interviu pentru DC News, despre relația ei cu fiul s ă u, David.

Cum se înțeleg, unde își petrec vacanța de vară și care a fost cea mai mare provocare pentru ea, citiți în rândurile de mai jos!

(oar_w460)

- Cum te pregătești de vacanța de vară? Unde ți-ai propus să-l duci pe David?

Noi vom fi toată vară alături de prietenii noștri, în fiecare zi de luni până vineri, de la ora 11.00, la Antena 1. Dar sper să pot ajunge câteva zile, la un moment dat, în Grecia. David a fost în tabără, am fost împreună și la mare, și la munte. El la jumătatea lunii ăsteia începe antrenamentele.

- Ce fel de mamă ești? Cum îți place să se caracterizezi? Îi refuzi vreun moft lui David sau îi faci toate poftele?

Sunt o mamă echilibrată și încerc să păstrez balanța, astfel încât să nu-i refuz lui David lucruri care pentru el sunt importante, dar să mențin, în același timp, niște limite. Sunt în primul rând prietena lui și asta îmi face comunicarea cu el mai ușoară. Aproape tot ce facem, facem împreună.

- Cum te-a surprins până acum David? Ce gesturi a făcut el pentru mămica lui?

Este foarte atent la zilele aniversare și mă surprinde de fiecare dată. Dar de cele mai multe ori mă uimește făcând și spunând lucruri complet neașteptate pentru vârsta lui. Eu sunt foarte fericită că este un copil binecrescut, care a deprins cei șapte ani de acasă.  

(oar_w460)

- Mergi la solar destul de des și ești tot timpul bronzată. Nu îți este teamă de efectele adverse ale bronzului artificial?

Mi se spune frecvent asta, dar eu nu merg la solar decât iarna. Începând din luna aprilie, eu stau la soare, iar bronzul meu este natural. 

- Care sunt cele mai importante trucuri de beauty pentru tine?

Demachierea mi se pare cel mai important lucru pentru ten. O dată pe săptămană fac un scrub pe tot corpul. Dorm suficient și mănânc sănătos, iar asta este foarte important.

(oar_w460)

- Care a fost cea mai mare provocare pentru tine, apropo de “Adevăr sau provocare” din emisiunea cu Ristei?

 Am fost provocată să scriu pe Facebook că mă mărit, iar asta a creat o adevărată isterie. 

- Cum te înțelegi cu colegul tău de emisiune, Florin Ristei?

Foarte bine, minunat, fix așa cum se vede. E prietenul meu de fiecare zi, ne completăm foarte bine. El e un tip foarte energic, plin de viață și vesel. Îmi place foarte mult că este un om care râde cu toată inima. 

- Ce dietă adopți acum de arăți ca la 20 de ani? 

Am renunțat la carbohidrați. Carne mănânc destul de puțină, în rest doar peste, multă salată și fructe. În general am o alimentație serioasă, consum multă lămâie și fructe de pădure, fac sport zilnic.

(oar_w460)

- Colecționezi ceva anume?

 Da, multe amintiri. Colecționez momente, nu lucruri.

- Care este regretul tău cel mai mare?

Nu am niciun regret, întotdeauna am făcut lucrurile astfel încât să nu am niciun regret. Nu aș schimba nimic din ceea ce mi s-a întâmplat până acum. 

- Ce nu îți place să faci niciodată?

 Să zbor cu avionul, am teamă de înălțimi. Dar o fac totuși, pentru că nu am încotro.

 

 

 

 

 

  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel