Goana după diamante trebuie să mai aştepte însă, întrucât această cantitate de pietre preţioase se găseşte la o distanţă cuprinsă între 145 şi 240 de kilometri de suprafaţa Terrei, cu mult peste distanţele atinse de echipamentele de foraj moderne.
Nu putem ajunge la ele, dar sunt mai multe diamante decât ne imaginăm, a spus Ulrich Faul, cercetător în cadrul departamentului de ştiinţe planetare, atmosferice şi ale Pământului în cadrul MIT.
Acest lucru demonstrează că diamantul nu este un mineral exotic ci, la scară planetară, este un mineral întâlnit frecvent, a adăugat acesta.
Folosind tehnologia seismică pentru a analiza felul în care undele sonore traversează scoarţa terestră, cercetătorii au detectat această comoară într-un grup de roci denumite cratoni care traversează scoarţa până la mantaua terestră.
Proiectul a demarat după ce cercetătorii au fost uimiţi de faptul că undele sonore accelerau într-o manieră semnificativă atunci când traversau rădăcinile acestor cratoni.
Aceştia au asamblat atunci o machetă din roci confecţionate din diferite combinaţii de minerale pentru a calcula viteza cu care vor fi traversate de undele sonore.
Număr uiraș de diamante
Diamantul este special din mai multe puncte de vedere, spune Ulrich Faul. Una dintre proprietăţile sale este că sunetul îl traversează cu o viteză de două ori mai mare decât în cazul mineralelor care predomină în rocile din mantaua superioară, şi anume olivina.
Cercetătorii au descoperit apoi că singurul tip de rocă în cazul căreia viteza corespundea cu cea detectată în cratoni are un conţinut de diamante în procent de 1 până la 2%.
Oamenii de ştiinţă cred acum că rocile subterane conţin de cel puţin 1.000 de ori mai multe diamante decât s-a crezut iniţial.
Cu toate acestea, pietrele preţioase descoperite mai au mult până să ajungă pe rafturile bijuteriilor.
Formate din carbon, diamantele iau naştere la o presiune foarte mare şi la o temperatură extremă în adâncul pământului şi nu ies la suprafaţă decât prin intermediul erupţiilor vulcanice, fenomen care nu are loc foarte des.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"