Data publicării:

Diaconescu: Îmi dau şi viaţa, îmi dau şi banii, doar să salvăm Oltchimul

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
OLTCHIM - OFERTE - PRIVATIZARE
OLTCHIM - OFERTE - PRIVATIZARE

Dan Diaconescu a revenit în ţară după periplul prin străinătate. La revenire, Diaconescu a lansat atacuri dura la premierul Victor Ponta, după declaraţiile acestuia din ulimele zile. "Domnul procuror Ponta ne-a spus acum câteva zile: banii sau viaţa domnule Diaconescu! Îmi dau şi viaţa, îmi dau şi banii, doar să salvăm Oltchimul. Domnul procuror Ponta ne-a condamnat deja la 15 ani de puşcărie pentru Oltchim, îi facem dacă trebuie.", a spus Diaconescu.

Dan Diaconescu a promis o serie de dezvăluiri incediare la finalul negocierilor pentru Oltchim. "Vom deconspira ciocoii. Eu sunt un biet jurnalist din Caracal. Sunt omul plecat de jos de tot, care a ajuns să se lupte acum cu ciocoii", a declarat Diaconescu.

"Am fost în Germania, Spania, apoi în Franţa, iar astăzi în Austria. În această seară voi pleca din nou din România, spre o altă zonă. Este nevoie de contacte" a declarat DD, la sosirea pe Otopeni. Noua vizită în străinătate a lui Dan Diaconescu ar urma să dureze până vineri, 28 septembrie.

În acelaşi timp, Dan Diaconescu a continuat să atace guvernul Ponta în problema Oltchim: "Dacă guvernanţii vor să închidă combinatul sau să-l falimenteze, eu, împreună cu prietenii mei, vreau să-l redeschidem. Căutăm pieţe noi de desfacere, căutăm să achiziţionăm materii prime la preţuri cât mai mici şi să vindem la preţuri cât mai mari, pentru a reporni activitatea, poate de luni, dacă guvernul o să accepte condiţiile noastre. Nu pot ei închide atâtea combinate, câte putem noi redeschide".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel