DGPMB: Peste 230 de produse contrafăcute, ridicate de poliţişti din Capitală
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Peste 230 de produse, în valoare de aproximativ 300.000 de lei, au fost ridicate de poliţişti din Capitală în urma a şapte percheziţii pentru depistarea de produse contrafăcute. 

'În cursul zilei de ieri, poliţişti din cadrul Poliţiei sectorului 3 - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice au efectuat şapte percheziţii domiciliare, identificând un magazin de desfacere, două depozite şi patru sedii de societăţi comerciale implicate în fapte de punere în circulaţie a unor produse purtând o marcă identică ori o marcă similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare', informează un comunicat al DGPMB, transmis miercuri AGERPRES.

Au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor peste 230 de produse, în valoare de aproximativ 300.000 de lei, precum şi 55 de etichete purtând o marcă înregistrată. DGPMB precizează că efectuarea percheziţiei domiciliare este o etapă în cadrul procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, ce are drept scop administrarea probatoriului necesar soluţionării cauzei, care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie, informează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel