Data publicării:

DGPI, reacție după afirmațiile Laurei Codruța Kovesi

Autor: Ema Apostu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Direcţia Generală de Protecţie Internă (DGPI) a Ministerului Afacerilor Interne precizează că a transmis, până la acest moment, 29 de informări către structurile centrale şi teritoriale ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie. 

"Potrivit prevederilor legale în vigoare, datele şi informaţiile referitoare la ameninţările, vulnerabilităţile şi factorii de risc identificaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi potrivit competenţelor stabilite sunt comunicate beneficiarilor legali. Astfel, până în prezent, DGPI a transmis 29 de informări structurilor centrale şi teritoriale ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie", se arată într-un comunicat de presă al DGPI.

Precizarea vine după ce procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat la Europa FM că instituţia pe care o conduce nu primeşte sesizări de la serviciul de informaţii al Ministerului de Interne. 

Conform comunicatului, odată cu intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului numărul 76/2016 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Direcţiei Generale de Protecţie Internă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea numărul 194/2017, atribuţiile Direcţiei au fost reduse, aria de competenţă reprezentând-o strict Ministerul Afacerilor Interne - respectiv informaţiile, patrimoniul, personalul, misiunile, procesul decizional şi capacitatea operaţională ale structurilor sale, dar şi coordonarea şi controlul activităţilor pentru protecţia informaţiilor clasificate, precum şi pentru securitatea cibernetică la nivelul structurilor MAI. 

Totodată, menţionează DGPI, potrivit articolului 14 alineatul 1 din OUG numărul 76/2016, în cazul în care identifică ameninţări, vulnerabilităţi şi factori de risc care vizează corupţia în rândul personalului Ministerului Afacerilor Interne, DGPI informează Direcţia Generală Anticorupţie. În cursul acestui an, DGPI a transmis 89 de informări acestei structuri a MAI, potrivit Agerpres.

Direcţia îşi reafirmă disponibilitatea ca, alături de celelalte instituţii ale statului şi structuri ale MAI competente, să susţină demersurile de prevenire şi combatere a corupţiei în rândul personalului MAI. 

Conform sursei citate, DGPI a fost complet operaţionalizată la 1 iunie, dată la care a fost finalizat amplul proces administrativ pe care l-a presupus înfiinţarea unităţii.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel