Data actualizării:
Data publicării:

DEZBATERE KLAUS IOHANNIS-VICTOR PONTA. LIVIU DRAGNEA, CONCLUZIILE NEGOCIERILOR PSD-ACL

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Politica
WhatsApp

Negocierile PSD - ACL au început vineri. Șeful de campanie al PSD, vicepremierul Liviu Dragnea, a transmis primele concluzii ale negocierilor pentru cele patru dezbateri Klaus Iohannis - Victor Ponta. 

Liviu Dragnea a declarat că liberalul Klaus Iohannis "nu vrea să participe la dezbateri", "fuge de dezbateri". Întrebat ce vor cei din ACL, vicepremierul Liviu Dragnea a declarat că liberalii vor "o singură dezbatere pe un teren neutru". 

"Am încercat să-i convingem că 4 este mai mare decât 1. Prezența la televiziuni dă de 4 ori șansa cetățenilor să-i vadă foarte bine pe cei doi candidați. Ei au insistat cu o singură dezbatere, nu pregătim un meci de fotbal sau box, ci dezbateri la care cetățenii au dreptul să se uite pentru a-și alege președintele. Ne-au spus dacă este posibil ca la dezbaterea de joi, la Antena 3, să se poată transmite pe toate televiziunile", a afirmat Liviu Dragnea.

Vicepremierul subliniază: "eu cred că ei ar accepta, dar n-au pentru cine". "Noi am zis să rămânem aplicați despre o discuție concretă. Avem o ofertă foarte clară în care patru televiziuni ne-au invitat și domnul Iohannis refuză, fuge de dezbateri", a precizat Dragnea. 

Negocierile PSD-ACL au eșuat. În vreme ce PSD vrea patru dezbateri televizate, deja anunțate, ACL spune, prin Alina Gorghiu, că a propus să fie analizate și alte propuneri ale televiziunilor. 

Liviu Dragnea a mai spus că este convins că după alegeri USL se va reface "într-o formulă foarte apropiată de cea care a fost înainte", dar fără Klaus Iohannis. Vicepremierul a precizat că sunt din ce în ce mai mulți PNL-iști care "au început să înțeleagă că decizia de rupere a USL a fost greșită".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel