Data actualizării:
Data publicării:

Dezbatere Iohannis. Alex Coita, întrebări-CHEIE pentru candidatul PNL înainte de turul 2

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Arhiva
WhatsApp
Alex Coita
Alex Coita

Klaus Iohannis a anunţat că va organiza o dezbatere alături de politologi, formatori de opinie şi jurnalişti. „Va fi o discuţie deschisă, aşezată, care, cu siguranţă, va fi pe placul românilor", a promis președintele. Contactat de DCNews, Alex Coita a dezvăluit ce întrebări i-ar adresa lui Klaus Iohannis.

Președintele Klaus Iohannis a spus că înţelege nevoia şi dorinţa de a avea dezbateri în al doilea tur de scrutin. Cu toate acestea, nu a acceptat o dezbatere cu Viorica Dăncilă, anunțând, în schimb, pentru săptămâna viitoare, o dezbatere la care vor fi invitaţi politologi, formatori de opinie, jurnalişti.

Contactat, joi, de DCNews, politologul Alex Coita a fost întrebat ce întrebări i-ar adresa lui Klaus Iohannis. „L-aș întreba chestiuni care nu au legătură neapărat cu luptele politice. În primul rând, l-aș întreba pe Klaus Iohannis ce s-a întâmplat cu proiectul de țară pe care îl promitea în anul 2014? De asemenea, de ce nu a continuat începutul bun de mandat pe care l-a avut cu pactul pentru Apărare și cu o serie de întâlniri externe? Ce l-a făcut să renunțe la începutul foarte bun de mandat?", a spus Alex Coita.

Totodată, l-ar mai întreba:

„Cum se prezintă în fața românilor în absența unui proiect de țară?"

„Cum își propune să aducă toate forțele politice la masă în beneficiul României? Care este strategia sa?"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel