Data actualizării:
Data publicării:

DEZBATERE ELECTORALĂ VICTOR PONTA - KLAUS IOHANNIS, la B1 TV. Text integral

Autor: Anca Murgoci, Roxana Neagu | Categorie: Politica
WhatsApp

Klaus Iohannis, candidatul ACL, și contracandidatul din partea PSD, Victor Ponta, se întâlnesc, miercuri seară, în platoul B1 TV. Este a doua confruntare electorală dintre cei doi prezidențiabili pentru Palatul Cotroceni. 

DC NEWS vă transmite LIVE TEXT dezbaterea dintre Klaus Iohannis și Victor Ponta, de la B1 TV. Confruntarea pentru Palatul Cotroceni începe la ora 20:00. 

Victor Ponta: Bună seara, mulțumim de invitație!

Klaus Iohannis: Sărut-mâna!

Cine este candidatul Victor Ponta și de ce crede că ar trebui să fie președintele României?

Victor Ponta: Cred că sunt pregătit și pot să fiu acel președinte de care are nevoie România din trei motive. În prmul rând pentru că viziunea pe care am  prezentat-o ca prim-ministru și ca lider USL și anume sfârșitul regimului Traian Băsescu, dezvoltarea României, repararea nedreptăților din acea perioadă. În al doilea rând pentru că nu poți să faci nimic în conducerea unei țări, dacă nu ai o echipă și echipa mea este cea a USL, pe care au votat-o 60% dintre români, cu Călin Popescu Tăriceanu prim-ministru. În al treilea rând, după doi ani și jumătate ca prim-ministru am constatat un lucru: avem nevoie de stabilitate și unitate. A fost foarte multă dezbinare într-un regim care se sfârșește duminică. (...)

Cine este candidatul Klaus Iohannis și de ce crede că ar trebui să fie președintele României?

Klaus Iohannis: Sunt Klaus Iohannis, primarul municipiului Sibiu, președintele PNL, candidatul ACL. Sunt candidatul care crede că votul nu este o lozincă, ci un drept și al celor din diasporă, sunt candidatul care crede  că toți trebuie să aibă condiții să voteze, sunt candidatul care crede  că este nevoie de o schimbare profundă în România. După 25 de ani, trebuie să avem curajul să spunem stop și de la capăt. Să facem altfel de politică, mai puțină gălăgie, mai puțin scandal. Și pentru că am spus vorba de vot, am două mape mari cu scrisori trimise de români din diaspora către BEC, prin care s-au plâns că nu au putut vota, pentru că au fost umiliți. (...)  

Drept la replică: 

Victor Ponta: Domnul Iohannis, la disputa de ieri a fost total nepregătit și a spus niște lucruri neadevărate. Primul este cel referitor la faptul că PNL a propus un amendament la Constituție privind votul electronic și PSD l-a respins. Am în față procesul verbal. Amendamentul a fost retras, nu respins. Vreau să fie mai bine pregătit când face astfel de afirmații. 

Klaus Iohannis: Am o replică simplă. Amendamentul a fost respins. 

Victor Ponta: Scrie în limba română. Să înțeleagă oamenii că nu v-ați pregătit nici în seara asta. 

De ce nu ar trebui să fie contracandidatul dumneavoastră președinte? Care-i sunt vulnerabilitățile? 

Klaus Iohannis: Eu cred că nu este bine pentru România să fie președinte Victor Ponta. Cred că este greșit și periculos pentru România să dea toată puterea în mâna unui singur partid, care are foarte mari probleme, are foarte mulți membri marcanți cu probleme grave  cu justiția, este periculos pentru România să regresăm și să punem în pericol democrația. Este greșit să fie Victor Ponta președintele României pentru că a mințit și speriat pensionarii cum că le-aș tăia pensiile. Este o foarte mare problemă dacă un elev copiază. Este o problemă care se numeşte plagiat. Oricine care este prins că a copiat şi plagiat este obligat să se retragă prin politică. Unul dintre aceştia doreşte să fie preşedintele României.

V.P.: Aş vrea să vorbesc despre români. Eram pregătit pentru domnul Iohnnis. Despre plagiat, eu m-am dus la Curtea Supremă care mi-a dat o decizie definitivă şi irevocabilă. Cred că dl Iiohannis va duce România înapoi în 2010, deoarece are oameni în echipă care au tăiat pensiile. Domnul Iohannis seamănă cu domnul Băsescu: este împotriva la orice. reducerea CAS este un proiect liberal. Când l-am promovat în parlament v-aţi opus. Şi Băsescu a făcut asta. Eu cred că Băsescu şi Boc au fost un preşedinte şi un premier foarte slabi.

K.I: Cunoaşteţi pe o persoană, Gabriel Oprea? Ştiţi cum a votat în materie de pensii şi salarii. Împreună cu UNPR a votat pentru acele reduceri. 

V.P.: El a salvat pensiile militarilor. Nu a votat. Am o rugăminte din partea profesorilor: nu mai vorbiţi despre profesori. Nu mai sunteţi d emult timp profesor. De ce aţi candidat fără să aveţi o hotărârea de la Înalta Curte? 

K.I.: Sunt mii de foşti colegi ai mei care urmăresc această emisiune. 

Numiți două calități ale contracandidatului


Victor Ponta: E un politician abil, mult mai abil decât credeam. Modul în care l-a dat jos pe Antonescu, poate fi un lucru bun pentru Vasile Blaga sau pentru Cătălin Predoiu. Domnia sa spune că este un primar bun, la fel spun și locuitorii din Sibiu. Vreau să spun un lucru: Dl Traian Băsescu a fost un primar bun?


Klaus Iohannis: Are calitatea de a vorbi de orice și oricât indiferent dacă știe subiectul. Este foarte bine pentru un politician ambițios să fie tânăr, dar degeaba este tânăr. A dezamăgit. Este exponentul unui sistem foarte vechi. E împins în față de baronii mai vechi. Este o persoană manevrată din umbră.

V.P: Am vorbit foarte mult și aseară, dar eu știu despre ce vorbesc. Eu spre deosebire de el, știu despre ce vorbesc.


Cum arată România lui Klaus Iohannis?


K.I: România lucrului bine făcut este o Românie normală. În România lui Iohannis orice om este respectat și i se respectă toate drepturile. În România lui Iohannis lucrurile se fac astfel încât toată lumea să fie mulțumită. Reconstruim împreună România. România lui Klaus Iohannis seamănă cu Sibiul. România lui Iohannis este o Românie în care investitorii străini vin.

Cum arată România lui Victor Ponta?

V. P: Eu vă dau cifre, pentru că ieri am fost bucuros să nu vorbesc în lozinci. E o ţară în reconstrucţie după Anastase, Blaga, Predoi şi toţi ceilalţi.  În 2009, deficitul bugetar era 8,6% din PIB. Acum avem excedent bugetar. Domnul Iohannis a zis că sunt fraier că nu am cheltuit banii. Acum suntem doi fraieri: doamna Merkel şi România. 3 miliarde de euro primisem de la UE, peste 10 miliarde încasate de România. 

K.I: Este foarte interesant că domnul Ponta ştie să vorbească numai când citeşte după cartonaşe. Oamenii aşteaptă soluţii. După ce terminăm cu statisticile, hai să vedemc e spun românii. Vă merge mai bine de când este Victor Ponta prim-minsitru?

V. P.: Cred că românii au răspuns pe 2 noiembrie, când 4 milioane m-au votat. Cei care v-au votat au spus că e un candidat slab, dar îl votăm ca să nu iasă Ponta.

K.I.: Aţi preluat răspunsul meu.

Cum ar arăta România dacă ar ieşi contracandidatul dvs? 

V. P.: Faceţi un exerciţiu: Boc, Blaga, MRU, Flutur. Îl scoateţi pe domnul Băsescu şi îl puneţi pe dl Iohannis. 

K.I.: Contracandidatul meu este prim-ministru şi vreau să comentez prestaţia sa în această calitate. A luat o Românie ieşită din criză şi să o bage în recesiune tehnică, a distrus 200.000 de locuri de muncă, a ştiut domnul Ponta să ajungem în situaţia în care CE ne avertizează că vom ajunge în 2015 să avem un deficit bugetar de 2,8%. Vom ajunge în 2015 şi vom plăti toate pomenile electorale ale lui Victor Ponta. Va fi promulgată de noul preşedinte Ponta legea amnistiei si a graţierii.

V.P.: Lozincile domnului Iohannis nu ne ajută. am comunicatul UE care spune că România înregistrează o creştere de 1,6%. Vineri, INS anunţă două lucruri: că în trimestrul trei avem creştere economică şi că în primul trimestru nu am fost în recesiune tehnică.

K.I.: Aşteaptă România lui V. Ponta cu legea amnistiei şi a graţierii. Adrian Năstase, Dragnea, Hrebenciuc, Andronescu, Şerban Mihăilescu, Miron Mitrea, Dan Nica, Dan Şova, Ioan Adam, Victor Mocanu, Adrian Duicu, Bunea Stancu, Nicuşot Constantinescu. 38. Vă las lista.

V.P.: Aia e lista domnei Macovei. Dl Hrebeciuc, DNA a cerut urmărirea sa şi şi-a dat demisia. Şeful PNL Prahova, Mircea Roşca, îi puteţi cere în seara asta să-şi dea demisia.

K.I.: Dumneavastră sunteţi preşedinte PSD, eu, ACL. Haideţi să facem o treabă de bărbaţi. Mâine se convoacă Parlamentul, poimâne scoatem legea amnistiei şi a graţierii.  Sunteţi de acord să convocăm Parlamentul?

V. P.: Accept ce vreţi dvs. Repet: Dl Hrebenciuc şi-a dat demisia. Îi cereţi acest lucru şi dl. Mircea Roşca.  Nu răspunde domnul Iohannis niciodată la întrebări. Vineri, INS prezintă datele pe trimestrul 3 şi suntem în creştere economică. Nu am fost niciodată în recesiune.

Sunteți de acord cu legea amnistiei și grațierii?


K.I: Sunt total împotriva acestei legi. Nu cred că România are nevoie acum de această lege. Sunt împotrivă și PNL a votat împotriva acestei legi de prima data când a venit PSD pe șest cu legea. Am oprit în ultimul moment acest act normative de care România nu are nevoie, dar de care PSD are atâta nevoie. Voi fi președintele României . Voi refuza promulgarea acestui act normativ și nu vom avea această lege.


V.P: Sunt răspunsuri neserioase. Ați spus, dle Iohannis, că legea s-a votat. Legea încă nu s-a votat. Klaus Iohannis spune că va refuza la promulgare. Conform Constituției, președintele României are voie o singură data să retrimită legea, nu poate să refuze. Spre deosebirile de lozincile spue de Klaus Iohannis, ministrul Justiției a dat aviz negativ pe această lege. Avem un angajament internațional. Această lege va fi respinsă, dar atenție! Nu prin povești. Președintele nu poate să refuze, ci Parlamentul poate să respingă. Nu ați votat pentru că nu s-a votat.

K.I: Dl președinte PSD, reiau invitația: haideți să convocăm Parlamentul, haideți să punem legea pe tapet această lege. Haideți să picăm această lege și să terminăm odată.

V.P: La ultima moțiune de cenzură din Parlament, un senator PNL a venit în tribună și a spus: PSD-iștii vor nu știu ce… Știți cine vorbea? Sorin Roșca Stănescu. Vă spune ceva acest lucru. Știți unde este el acum? Nu mai fiți demagog. L-am avut atâția ani pe Băsescu. Lăsați demagogia lui Băsescu. Eu vreau pentru toată lumea justiție.

K.I: Vorbă lungă. Convocăm sau nu Parlamentul?

V.P: Vom face ce se poate conform Constituției.

Sunteți de acord ca un ministru să aibă mai multe drepturi în fața legii decât un simplu cetățean?

V.P: Decizia CCR pe care USL a reglementat-o foarte clar ca parlamentarii să aibă același regim… Vreau să spun un lucru: parlamentarii nu au imunitate totală, așa cum zicea aseară Klaus Iohannis. Dacă voi ajunge președinte, voi da avize pentru toți miniștrii care nu sunt parlamentari.

K.I: Întreaga problemă trebuie simplificată. Această imunitate este foarte mult discutată. Soluția ar fi să lăsăm imunitatea pt parlamentari, pt miniștri doar aolo unde e vorba de votul politic sau de opinia politică. În altă circumstanță nu. Este nevoie de o simplificare semnificativă în această materie. Justiția trebuie să-și urmeze cursul indiferent dacă o cameră votează sau nu o chestiune. Doar pentru opinia politică trebuie aplicată această imunitate. Dacă vb de miniștri, eu vb cu SRS. Vorbiți dvs cu Ecaterina Andronescu?

V.P.: Sigur că da. Fac o propunere pt dl Iohannis: Luăm săptămâana viitoare legea privind imunitatea din Germania și o transpunem în legislația românească? Vă garantez că PSD voteză.

K.I: Cu mare plăcere putem să discutăm orice propunere legislativă care poate îmbunătăți situația de la noi care nu este bună deloc. Haideți să dăm un semnal românilor că vrem să terminăm aceste mizerii… cu aministia și grațierea. Dacă doriți să dați un semn înainte de alegeri. 

Ca președinte, ce comportament veți avea față de justiție și cum garantați că veți proteja independența ei?

K.I.:  S-a făcut multă vorbire despre ce trebuie să facă sau să nu facă președintele ca să protejeze justiția, să garanteze. Eu vreau să garantez justiția și statul de drept. Eu cred că în acest domeniu trebuie să avem curajul să spunem că nu ne băgăm unde nu ne fierbe oala. Nu avem ce căuta noi, politicienii, în actul  de justiție. E cea mai bună soluție pentru a garanta actul de justiție, să nu ne băgăm acolo unde nu avem ce căuta. Justiția este independentă. Cel mai bun lucru este să nu en băgăm acolo și să nu rezolvăm probleme peste justiție. (...) Asta se numește forțarea justiției.

 V.P.: Domnul Iohannis spunea, într-un limbaj neaoș, care-mi place, că să nu ne mai băgăm nasul unde nu ne fierbe oala și apoi spunea că o să granateze independența justiției. Eu vreau să vă citesc art. 133 din Constituție: CSM este garantul justiției, nu vă mai băgați nasul la CSM, că președintele are alte atribuții, CSM garantează și bine face. O să mă comport față de justiție așa cum m-am comportat ca prim-ministru când am propus pe doamna Kovesi...

K.I.: Ați făcut pactul...

V.P.: Dacă credeți că doamna Kovesi nu este bună de șefă la DNA, o să ajungeți președinte și o schimbați.

K.I.: Și eu care credeam că este ca urmare a pactului de coabitare...

V.P.: Doi, ca prim-ministru, am asigurat justiției din România: stabilitatea legislativă și finanțarea infrastructurii. Mai sunt și alte fotografii din aceeași zi. Alături de mine era și Crin Antonescu și șeful PNL Argeș... Cum îl cheamă? Îl cunoașteți? Pe șeful PNL Argeș? Nu, nu-l cunoașteți... Erau toțo colegii de la PNL în fața unui abuz de către un senator PDL, care acum cred că vă este coleg... Am cerut independența justiției de acel senator PDL care acum vă este coleg...

K.I.: Vă las cu plăcerea aceasta.

V.P.: Și eu vă dau fotografia.

K.I.: Mergem mai departe.

V.P.: Domnul Iohannis se schimbă, odată îi place cu PNL, odată nu-o place. Eu îl consider președintele PNL pe domnul Antonescu și fondator pe domnul Tăriceanu. Dvs. vorbiți în numele PNL și puteți să ne criticați pentru acea fotografie în care PSD și PNL...

K.I.: E, acum am un drept la replică. Domnule Ponta, recunoașteți o decizie a unei instanțe?

V.P.: Dvs recunoașteți decizia instanței în cazul meu de plagiat, că dvs. nu aveți nicio decizie a instanței în cazul de incompatibilitate?

K.I.: Există o decizie care stabilește că eu sunt președintele PNL. Există decizie care spune că după fuziune noul PNL este partid înregistrat, iar afirmația dvs este dezinformare publică ca să nu folosesc minciună publică. 

Care va fi atitudinea dumneavoastră în raport cu politicienii cu probleme penale? 

V.P.: Spun încă o dată și mă uit în cameră pentru că domnul Iohannis se uită pe pereți. Eu, cu problema plagiatului, m-am dus la ÎCCJ. Dacă aş fi fost în locul dl Iohannis nu aş fi candidat. Un preşedinte cu probleme în justiţia a avut România o singură dată: pe Traian Băsescu, pe care dosarul Flota îl aşteaptă.

K.I.: În prima zi după ce am fost ales preşedinte PNL, am mers în grupurile parlamentare şi am hotărât să dăm un semn clar că PNL doreşte o schimbare în abordarea acestei chestiuni. Am hotărât ca în absolut toate situaţiile în care se va cere încuvinţare pentru arestare, percheziţionare, să fie votată. Întotdeana a votat pentru.

V. P.: Aveţi trei cazuri. Trei oameni condamnaţi definitiv. Preşedintele CJ Botoşani, dl Ţurcanu, dl Tudor Chiuariu şi dl Akos Mora. Nu vreţi să şi faceţi ce spuneţi?

K.I: Eu am cerut acestor colegi să demisioneze. Sunteţi de acord să votăm legea amnistiei?

V. P.: Nu are legătură cu nicio lege, sunt condamnţi.

K.I.: Sunt 38 la dvs., trei la mine.

Care va fi atitudinea dvs față de ANI și față de DNA?

K.I: Cred că DNA face o treabă excepțională. În ultimele săpt, am văzut o act f intense. Am văzut multe persoane chemate la DNA pentru dosarul Microsofr. Sunt foarte curios cum se va rezolva. Sper să ajungem la o curățire a clasei politice. Ar fi un rezultat extraordinar de bun. Eu voi merge pe linia de a face ce poate să facă președintele: să continue aceste lucruri: adică să lase DNA să-și facă treaba. Eu cred că ANI e o instituție foarte onorabilă care trebuie înstărită și păstrată. Trebuie să vedem că sunt acte normative care se referă la incompatibilități.

V.P: Pentru mine e mai ușoară întrebarea pentru că eu nu am avut probleme nici cu ANI și nici cu DNA. Singurul caz în care activitatea ANI este blocată este cazul senatorului PNL Akos Mora care a fost declarat incompatibil. Dl Iohannis îl ține în continuare senator. Dincolo de asta, pe mine mă interesează altceva: viața de zi cu zi a celor care au 4 milioane de procese civile: Am încercat în cadrul USL să facem ca acest sistem să funcționeze mai repede și atunci când un procuror greșește să fie și responsabil.

K.I: Mi se pare interesantă abordarea lui Victor Ponta, dar mi se pare revoltător că dacă acum câțiva ani politicienii corupți se ocupau de retrocedări de câtev zeci de hectare, iată că acum avem un scandal uriaș în care este cercetat un coleg al dl Ponta: dl Hrebenciuc. Este un dosar în care a fost citat și un apropiat al lui Ponta: dl Sârbu. Este revoltător. Acești oameni au pregătit retrocedarea ilegală a zeci de mii de hectare de pădure, în condițiile în care oameni simpli care și-au cerut dreptul un hectar de padure au fost refuzați.

V.P: Haideți să vă spun cum se face lucrul bine făcut la Sibiu. Cereri de retrocedare: 1976; retrocedate 164 din ele, trimise la ANRP 586, nesoluționate: 401, redirecționate către alte instituții 214. În schimb, de retrocedat, s-au retrocedat așa: către Biserica Evanghelică, Muzeul Bruckenthal, Liceul Bruckenthal, Liceul de Artă, Palatul Copiilor, clUBUL SPORTIV Școlar Șoimii Sibiului, Căminul de bătrăni din Str. George Coșbuc. Dle primar – că nu cred că veți fi președinte – din 1976 cereri de retrocedare, ați rezolvat doar 164. Sunt date oficiale.

K.I: Vă spun în față: Ați mințit grosolan. Trebuie să am drept la replică. E un atac la reputația mea de primar și de politician. Domnule Ponta, aceste retrocedări au fost făcute pentru că acele entități au dreptul să le primească. Sunteți prim-ministru, agenția care s-a ocupat de acea retrocedare este în subordinea dvs.

Care ar fi relația între președintele Ponta cu premierul Iohannis?


V.P: A fost un subiect foarte des folosit în campanie: să nu dăm puterea unui singur partid. Eu voi propune USL, așa cum au votat oamenii în 2012. Voi lucra cu Tăriceanu.


K.I: Eu nu cred vă vom ajunge în situația Iohannis președinte, Ponta premier pentru că după 16 noiembrie, Ponta va merge acasă. Cariera politică a dl Ponta se va termina pentru că propriul partid îl va trimite acasă după ce pierde alegerile. Dacă acest lucru nu se întâmplă, va fi o colaborare instituțională, fără a fi nevoie să semnăm vreun pact de coabitare. Eu voi colabora instituțional corect cu oricine va fi prim-ministru al României.


V.P: Dl Iohannis ieri nu se pregătise. A zis pact de coabitare, dar văd că și azi a zis la fel. Se numește Acord de colaborare instituțională. Dacă veți fi președinte, trebuie să înțelegeți că aveți niște obligații față de români. Cred că nu vom ajunge să colabărim pentru că voi colabora cu Tăriceanu, fondarul PNL.

K.I: Am dezavuat acest pact de coabitare încă din momentul în care a fost semnat. Explicați-ne de ce ați încheiat acest acord? Legea este clară.

V.P.: Am încheiat acel acord pentru a nu ajunge din nou la suspendare ca în 2012 când eu consider că l-am demis pe Băsescu.

Viziunea despre sistemul constituţional: Parlament bicameral sau unicameral, câţi parlamentari? 



K.I. Putem să constatăm foarte ușor că actualul Palament are câteva probleme majore. Unu: este prea mare, de aproape 600 de parlamentari, încă un pic și ajungem la dimensiunea Parlamentului European. Este un Parlament care nu se bucură nici de încrederea, nici de respectul cetățenilor. Este un Parlament care nu este eficient, este un Parlament care, cu toate că am propus domnului Ponta să rezolvăm problema cu amnisitia şi graţierea într-un mod simplu, se pare că nu doreşte această rezolvare. După părerea mea, România are nevoie de un Parlament mai mic, de altă legislație, de alegerea parlamentarilor. După părerea mea, Parlament României este bine să fie bicameral, însă acest lucru nu va fi stabilit de președinte, va fi discutat de partidele politice atunci când, împreună cu mine, cu președintele României, vom trece la discutarea măsurilor pentru a reda Parlamentului ceea ce trebuie să aibă respectul cetățenilor (cetățeanul trebuie să se simtă bine reprezentat de parlamentari și de Parlament) locul lui natural între instituțiile fundamentale ale statului. Pentru asta, trebuie să fie mai mic, mai performant, mai credibil și ales în așa fel încât toată lumea să înțeleagă cum se ajunge acolo.  Acum avem un sistem care se numește uninominal, dar, în realitate este proporţional, și politicieni despre care a fost vorba în această seară au ajuns de pe locul trei să fie membri în Parlamentul României. 

V. P.: Eu, spre deosebire de lozinci, am făcut lucruri. Împreună cu dl Crin Antonerscu am depus în Parlament proiectul de lege privind alegerea Camerei Deputaților și a Senatului cu 300 de deputaţi și Senatul reprezentând fiecare județ, colegii de azi ai dl Iohannis, cei de la PDL, domnul Blaga, doamna Anastase au votat împotrivă, după care au conestat la Curte împreună cu Traian Băsescu și acea lege nu s-a aplicat. Eu pe aceea o susțin în continuare și este legea USL-ului și este foarte bună. Noi suntem acum în Parlament foarte mulţi în Parlament, pentru că toți cei care au candidat la USL au ieșit pe primul loc, am fost aleși, după care Blaga, Ungureanu, vă mai pot da, dar nu-i cunoașteți dvs. toți PDL-iștii au intrat de pe locul doi sau de pe locul trei. Dacă le spuneți că este incorect să fie în Parlament după ce au pierdut alegerile, dați o dovadă de seriozitate. Legea pe care s-a întâmplat această oroare, ca toți cei de la PDL, de pe locl doi, să intre în Parlament, unul din autori este Mihai Voicu, colaborator al domnului președinte Tăriceanu, al domnului președinte Antonescu, al domnului președinte Iohannis și al domnului președinte Blaga probabil al partidului. 

K.I.: Haideţi să convocăm Parlamentul mâine, vineri se întrunește şi punem să luăm în discuţie și această chestiune, măcar să avem o linie, imediat după ce picăm legea amnistiei și grațierii, putem să începem o colaborare consesnsuală. Iată, toți vrem același lucru, vrem un Parlament mai suplu, mai bun, mai respectat, haideţi să ne apucăm de treabă.  

V.P.: Trebuie să-i convingeți pe cei de la PDL. Eu cred că ideea domnului Iohannis de a acționa mâine, mâine la ora 09:00- pe la 09:00 dimineața și-a dat demisia Hrebenciuc, mâine își dă demisia Mircea Roșca, la ora 10:00 veniți în Senat și-i rugați pe colegii senatori... 

K.I.: Pe doamna Andronescu... 

V.P.: Nu, nu, Akos Mora, condamnat definitiv și irevocabil... După care le cereți domnului Vosganian, domnului Chiuariu și domnului Victor Paul Dobre să demisioneze de asemenea. Dar să spuneți că mâine putem vota un proiect de lege privind alegerea Camerei Deputaților și Senatului denotă foarte mult amatorism, superficialitate, exact cum v-ați prezentat și ieri, foarte superficial. 

K.I.: Eu v-am oferit ca împreună să găsim consens și să începem să lucrăm pe o nouă lege.

V.P.: Dacă-i bună legea, sunt total de acord.

K.I.: Păi, gata, e perfect. Începem cu o nouă lege, facem un Parlament calumea, respectat, instituție fundamentală.

V.P.: Susțineți votul uninominal? 

K.I: Asta discutăm cu oamenii care vor să reformeze legislația. 

Fiecare candidat îşi adresează o întrebare

K.I.:  Văd că domnul Ponta este astăzi în mare formă şi neagă tot felul de lucruri, vine cu tot felul de neadevăruri. În această situație, ce să cred eu că mi-ar răspunde? Eu cred că   indiferent ce aş putea să-l întreb, ar suci un răspuns, care probabil nu ar corespunde realității. Nu doresc să vă întreb nimic, domnule Ponta. 

V.P.: Eu doresc. Mai ales că după experiența de ieri a dumneavoastră cu ultima întrebare care trebuia să vă câștige alegerile, sunt și eu foarte prudent și apreciez că sunteți mai prudent. Vreau să vă întreb ceva foarte important, nu este deloc o polemică. Dumneavoastră sau eu vom fi președinte până în anul 2019. V-a învățat și la școală, în general intelectualii apreciază foarte mult o declarație făcută de un om extraordinar, un ardelean extraordinar, care zice așa, vă citez exact și sunt convins că știți despre cine e vorba: Dacă pentru strămoşii noştri români toate drumurile duceau la Roma, pentru noi, românii ardeleni, drumurile duc la Bucureşti. Sunteți de acord cu această afirmație istorică? Știți de cine a fost făcută, nu?

K.I.: Sunt de acord cu această afirmație.

V.P.: Dar știți de cine a fost făcută?

K.I.: Ați avut o întrebare, v-am răspuns.

V.P.: E foarte important apropo de ce ați spus ieri, că Moldova și Bucovina nu sunt la noi în țară și nu ne interesează. Acest lucru  a fost spus de către cardinalul Iuliu Hossu, cel care a citit, în 1 decembrie, la Alba Iulia, declarația de unire.

K.I.: Aveți perfectă dreptate. 

V.P. : Episcop greco-catolic, care s-a îmbrățișat cu mitropolitul ortodox și au spus-  au dus împreună la Parlamentul de la București declarație de unire- niciodată nimeni, niciodată nimeni... cum vedeți azi îmbrățișați frățește, așa să rămână îmbrățișați pe veci toți frații români, toți frații români din Ardeal, din Bucovina, din Moldova, din Dobrogea, din Oltenia, de peste tot. Dacă sunteți de acord cu mine, sunt convins că România va avea în 2018 ce sărbători.

K.I.: Nu numai sunt de acord, sunt foarte de acord, că oricum am terminat campania, să renunțăm la toate încercările de dezbinare a românilor. 

Mesaje către români

V.P. : Vorbesc cu milioanele de români cu care m-am întâlnit și la Dorohoi, la Reșița, Cernăuți, Chișinău, în toate orașele și comunele din această țară, le spun că după zece ani de dezbinare România are o șansă extraordinară să meargă în direcția bună, să reparăm nedreptățile de atunci, România are nevoie de dialog și liniște, vreau să nu mai văd ură și atacurile la familie și la persoana candidatului, am văzut și de la dl Iohannis în ultima perioadă. Știu ce am de făcut, am 42 de ani, de la 18 ani lucrez și învăț pentru această țară. Mama mea și bunica mea, pensionare aici, să poata trăi într-o țară normlă, copiii mei care trăiesc aici să poată trăi aici și peste zece ani. Sunt foarte mândru că sunt român, că putem fi o țară mai bună și că rănile făcute în zece ani putem noi cei de la USL să le închidem și putem construi tot ce s-a stricat în acei ani. Multumesc pentru încrederea acordată și vă asigur că voi fi un președinte bun, și pentru dl Iohannis, și pentru cei ce au votat cu alt candidat.

K.I. : Am niște taloane de pensie. E important de știut: e o pensie de exact 4 lei.

V.P.: Trebuie să explic. 350 lei valoarea minim garantat, pensia dacă e mai mică se completează. Președintele țării trebuie să știe legea, hanbar nu are de legea pensiilor.

K.I. : Din păcate, de dată această nu trebuie să alegem între două persoane, Klaus Iohannis şi Victor Ponta. Eu vă propun o schimbare a modului în care se face politică, domnul Ponta va propune o continuare a modului de a face politică. Domnul Ponta va propune o creştere a taxelor. Voi avea respect faţă de lege, faţă de cetăţeni, voi apară dreptul romanului la vot, indiferent dacă votează în Bucureşti, în Dorohoi sau în Londra. Domnul Ponta nu a reuşit să facă acest lucru. Dacă cineva nu şi-a făcut bine treaba că prim-ministru, cum putem să ne gândim că îşi va face treaba bine că preşedinte? Nu am în spate niciun fel de instituții, niciun fel de oameni care mă manevrează. Dacă votați Victor Ponta, atunci PSD-ul va avea toată puetrea. Dragii mei, nu dați toată puterea unui singur partid care e un partid de stânga neautentic, nereformat. Votați schimbarea și voi fi un președinte foarte bun pentru voi.

V.P. : L-am văzut pe Traian Băsescu. L-a studiat foarte bine pe Traian Băsescu. Același fariseism, aceeași încredere cu care a prostit românii. Eu voi trăi în România fără Băsescu și Iohannis.

K.I. : Oare i-a prostit Băsescu pe români când v-a pus prim-ministru? Pentru că pe mine m-a refuzat, pe dvs v-a pus.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel