Data actualizării:
Data publicării:

DEZASTRU la Grădina Zoologică din Timișoara. Cine e de vină pentru coșmarul cu animalele

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Stiri
WhatsApp

Marius Marinescu, Președintele fondator al Federației pentru Protecția Animalelor și Mediului a oferit o reacție în exclusivitate pentru DCNEWS privind dezastrul de la Grădina Zoologică din Timișoara, acolo unde șase canguri au fost uciși de câinii comunitari.

În ceea ce privește incidentul de la Grădina Zoologică din Timișoara, Marius Marinescu a oferit o reacție virulentă împotriva vinovaților:

„În primul rând, vina este împărțită, pe de o parte administratorii de la grădina zoologică erau obligați să securizeze zona în care stau aceste animale sălbatice, vorbim de canguri și nu numai, și vorbim de neglijență în serviciu care se sancționează cu închisoare de până la trei ani de zile, pe de o parte conform Codului Penal și de cruzime asupra animalelor care se sancționează cu închisoare de până la un an de zile.

Pe de altă parte, sunt de vină și autoritățile locale fiindcă nu există câini ai nimănui, câinii de pe domeniul public, câinii despre care vorbim că au comis acest incident sunt ai consiliului local, conform legii de protecție a animalelor. Deci, primăria era obligată să adune toți câinii de pe domeniul public să îi ducă într-un adăpost. E nevoie ca imediat poliția să declanșeze o anchetă, sub aceste aspecte animalele nu au nicio vină. De vină sunt oamenii pentru incidentele în care sunt implicate animalele.“

Primăria și compania Danyflor sunt direct implicate

„Mai mult, Federația pentru Protecția Animalelor și Mediului, federație din care fac parte și sunt președinte fondator și autor al legii de protecție al animalelor, are un proces cu primăria și cu Danyflor, societatea care are contract cu primăria pentru a gestiona câinii comunitari. Avem proces pentru că această firmă este o firmă de casă a autorităților locale și nu are dreptul să gestioneze câinii comunitari deoarece este un SRL. Primăria avea dreptul să încheie un contract doar cu un ONG de specialitate, nu cu o societate comercială care face afaceri. Avem un proces pe rol.

De asemenea, Federația pentru Protecția Animalelor și Mediului a sesizat Poliția. Aceștia sunt obligați să ia măsuri urgente în anchetare problemei.

Uite că se adeverește că tot ce am spus noi, inclusiv acțiunea noastră în instanță este justifictă. Este nevoie neapărat să se demareze o anchetă a Poliției, să îi tragă la răspundere pe administratorii de la Grădina Zoologică și din primăria din Timișoara. Trebuie anchetați penal și unii, și alții.“

În urmă cu câțiva ani, un alt caz a avut loc la aceeași grădină zoologică

 

„Să mai aveți în vedere că în urmă cu câțiva ani de zile, tot în Grădina Zoologică, din neglijența îngrijitorilor a murit o zebră. Așteptăm cu nerăbdare ca în această săptămână, Guvernul să adopte ordonanța de urgență cu privire la Poliția animalelor, așa cum a promis și domnul ministru Marcel Vela, pentru ca astfel de cazuri de cruzime asupra animalelor să nu se mai repete“, ne-a mai precizat Marius Marinescu.

Trei câini au făcut prăpăd la o Grădină Zoologică din România, lăsând șase animale moarte.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel