Data publicării:
Deutsche Bank, somată să-și clarifice eventuala implicare financiară între Trump și Rusia
Cinci parlamentari democrați americani au somat Deutsche Bank să explice relațiile sale de afaceri cu Donald Trump și posibile legături financiare între președintele american și ruși, informează AFP.
"Participarea Deutsche Bank la operațiuni de spălare de bani în care sunt asociați în special cetățeni ruși, relația sa neconvențională cu președintele, încălcările repetate ale legilor bancare americane ridică importante semne de întrebare", scriu cei cinci aleși într-o scrisoare adresată CEO-ul băncii, John Cryan.
Parlamentarii vor să cunoască în special concluziile unui audit intern al băncii despre împrumuturile acordate lui Donald Trump când acesta se afla în fruntea imperiului său imobiliar, demersul vizând depistarea eventualelor ramificații rusești.
"Congresul nu știe dacă împrumuturile acordate de Deutsche Bank președintelui Trump erau garantate de guvernul rus sau erau legate în vreun fel oarecare de Rusia", menționează acești membri ai comisiei Camerei Reprezentanților pentru servicii financiare.
FBI și mai multe comisii ale Congresului anchetează de mai multe săptămâni presupusul amestec al Rusiei în alegerile prezidențiale americane și posibilele înțelegeri între membrii anturajului lui Donald Trump și Moscova.
[citeste si]
În scrisoarea lor, parlamentarii amintesc de faptul că Deutsche Bank a continuat să împrumute bani grupului lui Trump după falimentul mai multor cazinouri ale acestuia în anii '90, cu datorii evaluate în prezent la 330 milioane.
Ei și-au exprimat de asemenea îngrijorarea în legătură cu implicarea repetată a băncii în operațiuni financiare ilegale asociind ruși.
Acești parlamentari vor să obțină astfel detalii despre protagoniștii unei vaste spălări de bani rusești care i-a atras băncii Deutche Bank o amendă de 630 milioane de dolari în ianuarie în SUA.
"Nu există nicio transparență asupra identității actorilor și beneficiarilor acestei operațiuni care a permis evaporarea a 10 miliarde de dolari în afara Rusiei", asigură ei.
Deutsche Bank avut de mai multe ori diferende în SUA și a trebuit să achite 7,2 milioane de dolari pentru rolul său în criza financiară din 2008 și 258 de milioane pentru încălcări ale embargourilor americane.
Contactată de AFP, fililala americană a băncii nu a dorit să facă comentarii. (Agerprs)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News