Data publicării:

Deținuții politici lansează un manifest disperat către politicienii românii

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
Detinut politic
Detinut politic

Cei mai mulți foști deținuți politici din România trăiesc de pe o zi pe alta, în timp ce torționarii lor își mănâncă liniștiți pensiile de zeci de milioane. Președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici, Octav Bjoza, trage un semnal de alarmă disperat cu privire la situația celor pe care îi reprezintă.

Iată manifestul integral al Asociației Foștilor Deținuți Politici, publicat de expresmagazin.ro:

MANIFEST

al bunului simţ împotriva inerţiei şi inepţieide sorginte comunistă

-    Ştiaţi că după terminarea celui de al II-lea Război Mondial, româniinu au acceptat comunizarea, opunând rezistenţă sub diverse forme, pornindde la cea cu cuvântul rostit sau scris şi până la a pune mâna pe armeşi a lua drumul munţilor?

-    Ştiaţi că tot ce a avut acest popor mai sfânt, mai drept, mai moral,mai bine pregătit profesional, adică elitele neamului românesc, au fostasasinate sau arestate, judecate, condamnate la moarte sau la ani grei detemniţă şi lagăre de exterminare?

-    Ştiaţi că românii care au luat atitudine au făcut-o din dragoste depopor, de patrie şi tricolor, considerând că nici jertfa supremă nuînseamnă prea mult, atunci când este vorba de salvarea demnităţiiacestui neam?

-    Ştiaţi că în România anilor 1944-1964 (şi chiar până în 1989),atât numeric dar şi ca bestialitate s-au petrecut cele mai cumplite ororidin lumea comunistă europeană?

-    Ştiaţi că în temniţa de la Piteşti a fost trimisă studenţimearomână spre a fi reeducată prin tortură, bătăi, înfometare şiumilinţe greu de imaginat într-o lume normală?

-    Ştiaţi că în temniţa de la Piteşti, înainte de decembrie 1989,partea cea mai interesantă devenire depozitul unui aprozar, iar după,proprietate privată, în loc să devină muzeu de interes şi patrimoniunaţional?

-    Ştiaţi că nici unul din zecile de lagăre ale morţii de pe traseulCanalului Dunărea-Marea Neagră, Balta Brăilei sau Delta Dunării nu arămas în picioare spre a devenit muzeu şi mărturie peste timp a crimelorcomunismului pe aceste meleaguri?

-    Ştiaţi că cea mai înfiorătoare şi tenebroasă temniţă din lumeacomunistă europeană, a fost Fortul 13 Jilava, situat la cota – 17 subpământ, pe care autorităţile în cei 24 de ani care au trecut puteautransforma în muzeu sau măcar într-un obiectiv vizitabil, făcându-seminime lucrări de investiţii?

-    Ştiaţi că România a avut închisoare pentru deţinuţi politici minori(elevi de la 9 la 18 anişori) la Târgşor?

-    Ştiaţi că România a avut închisori pentru femei condamnate politic laMislea şi Miercurea Ciuc?

-    Ştiaţi că în ţările vecine astfel de obiective au devenit de interesnaţional, fiind demult introduse în  circuitele turistice?

-    Ştiaţi că foştii deţinuţi politici erau expuşi exterminării prinmunci silnice fiind înfometaţi, torturaţi, bătuţi, înlănţuiţi şilipsiţi de minime condiţii de igienă şi asistenţă medicală?

-    Ştiaţi că zeci de mii dintre noi au murit fiind azvârliţi mişeleşteîn miez de noapte, în  gropi comune în pielea goală?

-    Ştiaţi că am muncit 5 ani în minele de plumb de la Nistru, Cavnic şiBaia Sprie, 4 ani la Canalul Dunărea-Marea Neagră, la barajul de la Bicaz,la combinatele chimice de la Oneşti, Borzeşti şi Săvineşti, lastadionul din Constanţa, la diguri de pământ în Balta Brăilei, lacanale de irigaţii, la recoltat stuf în Delta Dunării, în agriculturăla orezării şi multe altele?

-    Ştiaţi că într-o singură noapte, cea de 18 iunie 1951, în ziua adoua de Rusalii, 44.000 de români, sârbi şi şvabi din Banat, cu copiişi ce puteau duce în mâini, au fost deportaţi şi abandonaţi sub cerulliber al Bărăganului?

-    Ştiaţi că un an, chiar doi, au locuit în bordeie sub pământ, fiindlipsiţi de minime condiţii de existenţă?

-    Ştiaţi că numărul deţinuţilor politici şi al deportaţilor a fostde ordinul a sute de mii, al morţilor de zeci de mii şi al celor rămaşiacasă, dar care au suferit, a fost de peste două milioane?

-    Ştiaţi că suferinţa noastră a continuat toată viaţa fiindmarginalizaţi şi urmăriţi prin diabolice reţele de informatori aiSecurităţii?

-    Ştiaţi că după o suferinţă de o viaţă, aceste ultime repere moraleale României au ajuns bătaia de joc a tuturor instituţiilor statului?

-    Ştiaţi că după ce Statul Român ne-a luat pentru totdeauna libertatea,sănătatea, tinereţea, agoniseala şi multora, vieţile, în primăvaralui 1990 a dat un Decret Lege nr.118, aşa zis reparatoriu, cu caractersocial şi viager, care a reprezentat şi reprezintă doar firmituriazvârlite de la masa bogaţilor deveniţi sau în devenire ?

-    Ştiaţi că cei care ne-au trimis la moarte au beneficiat şibeneficiază în continuare de decoraţiile şi distincţiile obţinute înlupta cu noi, precum şi de pensii „nesimţite”de la două la cinci orimai mari decât ale noastre?

-    Ştiaţi că nici un deţinut politic nu a fost decorat de PreşedinteleRomâniei?

-    Ştiaţi că certificatele de luptători anticomunişti acordate foştilordeţinuţi politici şi deportaţi au fost semnate de nişte persoaneanonime, în timp ce ale revoluţionarilor au fost semnate de Preşedinteleţării?

-    Ştiaţi că nici după 24 de ani în Capitala României nu există unmuzeu al crimelor comunismului?

-    Ştiaţi că nici după 24 de ani, în Capitala României nu există unmonument care să vorbească generaţiei de azi şi celor care vor venidespre lupta şi suferinţa noastră?

-    Ştiaţi că am cerut înscris Preşedintelui României, d-l TraianBăsescu, să fim primiţi într-o scurtă audienţă, de 6 ori într-uninterval de 3 ani, fără a fi primiţi?

-    Ştiaţi că este vorba despre acelaşi preşedinte care a condamnatcomunismul ca fiind un regim ilegitim şi criminal?

-    Ştiaţi că în ultimele 5 luni am cerut în scris de 4 ori PrimuluiMinistru  d-l Victor Ponta să fim primiţi într-o scurtă audienţă pecare n-am obţinut-o?

-    Ştiaţi că pentru noi, foştii deţinuţi politici şi deportaţi, înultimii aproape 70 de ani nu a existat Justiţie, simţindu-ne acumcondamnaţi pentru a doua oară?

-    Ştiaţi că Legea nr.221/2009 care permitea foştilor deţinuţi politicisă pretindă Statului Român, despăgubiri morale şi materiale a fostdeclarată de către Curtea Constituţională, ca fiind neconstituţională?

-    Ştiaţi că în timp ce Justiţia ne vorbeşte despre echitate,proporţionalitate, rezonabilitate, a declarat recurs în interesul legiiprin procurorul general d-na Codruţa Kovesi, în sensul de a nu mai primiceea ce Statul ne-a luat?

-    Ştiaţi că de mai bine de 3 ani, în Parlamentul României, la ComisiaJuridică a Camerei Deputaţilor, zace un proiect de lege  PLx nr.244/2011,care se vrea a fi constituţional şi care să acorde foştilor deţinuţipolitici şi despăgubiri morale?

-    Ştiaţi că această comisie juridică aşteaptă de 8 luni, punctele devedere ale Ministerelor Justiţiei, Finanţelor şi Muncii?

-    Ştiaţi că în acest interval de 3 ani au murit 10.000 dintre cei carear fi trebuit să beneficieze de pe urma acestei noi legi?

-    Ştiaţi că rata lunară a mortalităţii beneficiarilor D L 118/1990 aajuns la cifra de 350?

-    Ştiaţi că Statul Român, nimeni altul decât cel care ne-a luatsănătatea ne obligă acum să ne plătim parţial medicamentele,analizele, spitalizările şi oprindu-ne în acelaşi timp, din micilenoastre pensii, CAS-ul de 5,5%?

-    Ştiaţi că în timp ce beneficiarii Legii nr.341/2004, aceea arevoluţionarilor, au un Secretariat de stat format din 40 de persoane, cuSecretar de stat, maşini, şoferi şi cheltuieli lunare de peste 200.000lei, noi nu avem nici măcar un singur reprezentant în Guvern sauParlament?

-    Ştiaţi că indemnizaţia medie lunară a unui revoluţionar aflat înplată (10.187 persoane în luna decembrie 2013), este de 1.525 lei, întimp ce a unui fost deţinut politic sau deportat este de 442 lei, adică de3,5 ori mai mică?

-    Ştiaţi că toate cele prezentate mai sus sunt cu certitudine suficientemotive pentru a fi consideraţi deasupra tuturor beneficiarilor altor legispeciale?

-    Ştiaţi că toate cele prezentate mai sus demonstrează ignoranţa,amnezia, sfidarea şi umilirea noastră de către aceiaşi care ne-au trimisla moarte sau de către copii lor?

Trezeşte-te politician român şi scoateţi pălăria când treci prinfaţa unui fost deţinut politic!Parlamentari din toate judeţele, treziţi-vă! (Apropo)Demonstraţi-ne că între noţiunea de demnitar şi cea de demnitateexistă o cât de mică legătură!”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel