Data publicării:
Despărțirea iminentă a lui Ianis Hagi de Rangers. Nou indiciu care îl dă de gol - Foto în articol
Ianis Hagi nu face parte din planurile echipei Glasgow Rangers și se pare că va pleca în curând de la gruparea scoțiană.
Rangers nu l-a trecut pe Ianis Hagi pe lista UEFA. De asemenea, Ianis nu a făcut parte din lotul echipei scoțiene pentru prima etapă de campionat și nici nu a jucat în meciurile de pregătire din această perioadă. Totodată, tricoul cu numărul 7, pe care îl purta românul îl va avea începând din acest sezon fotbalistul din Columbia Oscar Cortes.
Ianis Hagi, pe picior de plecare de la Rangers
Prin urmare, toate indiciile arată o despărțire iminentă a lui Ianis Hagi de Glasgow Rangers. Până când acest moment se va concretiza Rangers l-a trimis la echipa secundă. Clubul a anunțat, luni, înaintea unui meci cu Middlesbrough, faptul că românul este titular în echipa a doua a lui Rangers, contra echipei engleze amintite anterior.
Foto
Meciul s-a disputat luni după-amiază, la baza de pregătire și s-a încheiat cu scorul de 4-3 pentru scoțieni. Ianis Hagi a început din primul minut și a purtat tricoul cu numărul 10 la Rangers B, echipă formată din jucători U21, însă singura excepție a fost mijlocașul român.
Amintim faptul că Ianis Hagi fost împrumutat pentru un sezon la echipa spaniolă Alaves, dar a avut puține minute și realizări. Ianis Hagi a revenit la Rangers, dar se pare că nu intră în planurile antrenorului belgian Philippe Clement, care va antrena Rangers până în anul 2028, în urma prelungirii contractului.
Dacă pe plan fotbalistic lucrurile pare că nu merg tocmai bine...
Însă pe plan sentimental, lucrurile merg bine pentru Ianis Hagi, care, în luna iulie s-a căsătorit cu Elena. Cei doi au făcut cununia religioasă duminică, 14 iulie 2024.
La petrecerea s-a desfăşurat ulterior la Palatul Ştirbey unde au participat aproximativ 700 de invitaţi şi au fost respectate toate tradiţiile aromâne, inclusiv dansul cu hlambura, care este un steag.
La nuntă au cântat formaţia Pindu, însă şi o trupă din Grecia, adusă special pentru eveniment. De asemenea şi Smiley a cântat pentru tinerii căsătoriţi și pentru invitați. Orlando Zaharia, Ştefan Popescu şi Alexandru Sautner au fost bucătarii care s-au ocupat de pregătirea meniului.
De la eveniment nu au lipsit nume mari din sport, precum Gică Popescu, Ilie Dumitrescu sau Cristi Chivu, însă nici colegii lui Ianis de la naţională, precum Radu Drăguşin, Denis Alibec, Florinel Coman sau Denis Drăguş.
Nunta a picat chiar în ziua finalei de la EURO2024
Amintim faptul că România a impresionat la primul meci la EURO 2024, când a învins Ucraina cu 3-0, iar glumele au început atunci să apară pe internet. Internauţii erau curioşi dacă Ianis Hagi îşi va reprograma nunta, în cazul în care România ar fi ajuns în finala turneului, ori dacă va alege să nu evolueze, pentru a respecta data stabilită pentru nuntă.
Însă, România a părăsit turneul final în faza optimilor, după ce a fost învinsă de Olanda, scor 3-0, la Munchen. Ianis Hagi a fost titular în partida respectivă şi s-a ales cu capul spart, în urma unei lovituri aplicate cu cotul, de olandezul Dumfries.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News