Carmen Iohannis surprinde cu ținutele sale la fiecare apariție publică pe care o are alături de președintele României, Klaus Iohannis. În plus, Carmen Iohannis este prima soție de șef de stat român, de după 1990, ale cărei ținute au fost îndelung comentate.
Ei bine, în spatele ținutelor purtate de Carmen Iohannis se află Andreea Tincu, designerul care colaborează cu Prima Doamnă încă din anul 2015 și care a făcut dezvăluiri despre relația cu Prima Doamnă și cum a ajuns să-i creeze ținute.
Andreea Tincu, dezvăluiri. Cum a ajuns să colaboreze cu Prima Doamnă a României
În anul 2015 a fost prima colaborare dintre cele două, atunci când designerul i-a creat ținuta pentru o vizită oficială în Austria, apoi au urmat evenimente în America, Japonia, Italia, dar și în România. Cu ceva timp în urmă, designerul Andreea Tincu mărturisea că se simte onorată de colaborarea cu Carmen Iohannis și de faptul că aceasta îi poartă creațiile.
"Este mai simplu decât și-au imaginat mulți, inclusiv apropiați de-ai mei. Am trimis un e-mail de pe site-ul oficial, cu portofoliu anexat, și am întrebat dacă Prima Doamnă este interesată de o colaborare cu un designer român cu experiență. Asta a fost tot. Cred că Primei Doamne i-au plăcut colecțiile mele", a povestit Andreea Tincu pentru forbes.ro.
Andreea Tincu a oferit un detaliu interesant despre Carmen Iohannis și a spus că aceasta nu plătește ținutele pe care le poartă și asta pentru că le înapoiază.
"Ea poartă ținutele respective și apoi le înapoiază. Pentru mine este o onoare că m-a ales să fiu designerul ei. Și reclama este, bineînțeles, benefică. Este o colaborare frumoasă și mă bucur că soția Președintelui României poartă design românesc. Este o onoare și o recunoaștere frumoasă a calității creației noastre românești.
Prima Doamnă este o persoană care are încredere în designer și poartă cu plăcere ceea ce i se potrivește. Implicarea este ca la orice creație vestimentară, pe care o va purta cineva. Mă refer la nivelul de consulting general, culori, linii, forme, cu respectarea totală a libertății de creație", a mai spus Andreea Tincu.
"Prima Doamnă, fiind înaltă, are mărimi foarte bune"
Mai mult, întrebată dacă la un moment dat ar putea face o expoziție retrospectivă cu ținutele pe care le-a creat pentru Prima Doamnă, Andreea Tincu a spus că: "Dacă va fi cazul, sigur că da, numai că multe au mai fost vândute sau donate pe parcursul anilor. Sunt doamne care se potrivesc la siluetă cu Prima Doamnă, și vor să achiziționeze ținuta respectivă. De asemenea, Prima Doamnă, fiind înaltă, are mărimi foarte bune, ceea ce înseamnă că a purtat și ținute direct din prezentările de modă".
Preferințele lui Carmen Iohannis în materie de rochii. Ce-i place să poarte
În anul 2020, creatoarea de modă a lui Carmen Iohannis a dezvăluit preferințele primei doamne în materie de rochii.
"Întotdeauna culori pastel, culori deschise, culori diafane. Roz, bleu, alb, dar și câteodată o văd în nuanțe de roșu, de fucsia, de albastru. Albastru e chiar culoare vedetă și culoarea anului", a declarat creatoarea de modă a Primei Doamne pentru România TV.
”Prima Doamnă poartă culori vii, luminoase, însă și ținute all white. Este mult spus fan, până la urmă atunci când ai o silueta frumoasă, iar moda internațională nu presupune exclusiv lungimi 7/8, stilul vestimentar adoptat este în funcție de ce îți stă bine. Fiind creatoare de modă, recomand tuturor femeilor să încerce o viziune mai modernă în modă, să încerce să depășească tipare ce aparțin trecutului", a spus creatoarea în urmă cu ceva timp.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Cum e corect: Paște sau Paști. Mulți români credeau că zic greșit