Data publicării:

Desființare Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Camera Deputaților a adoptat proiectul

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Politica
WhatsApp
Camera Deputaților
Camera Deputaților

Plenul Camerei Deputaților a adoptat tacit marți un proiect de lege prin care se desființează Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Camera Deputaților a adoptat tacit un proiect de lege, inițiat de fostul deputat independent Bogdan Diaconu, prin care se abrogă Legea 48/2002 cu modificările și completările ulterioare. Prin Legea 48/2002 s-a înființat CNCD, iar abrogarea acestei legi înseamnă desființarea instituției.

Proiectul de lege a fost depus la Parlament pe 26 septembrie 2016.

Inițiatorul, explica în expunerea de motive, că abrogarea Legii 48/2002 are ca scop desființarea CNCD, "instituție bugetară, care a făcut dovada, în decursul anilor, că funcționează ca o instituție antiromânească și antinațională, fiind un instrument în mâna UDMR și a altor grupuri de interese, de a anula valorile românești, valorile tradiționale creștine și drepturile românilor în propria lor țară".

Termenul legal de dezbatere și vot final pentru această inițiativă a expirat pe 25 noiembrie 2016. Camera Deputaților este primul for sesizat, iar Senatul este Cameră decizională, relatează Agerpres. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel