Ziarul Der Spiegel a publicat documente şi fotografii desecretizate care atestă că nazistul Adolf Eichmann putea fi prins mult mai repede.
Acum cincizeci de ani, la Ierusalim, începea unul dintre cele mai spectaculoase procese ale secolului al 20-lea, care avea să aducă Holocaustul în atenţia întregii lumi: statul israelian versus Adolf Eichmann, locotenent-colonel al armatei naziste, responsabil pentru omorârea a milioane de evrei, în lagărele naziste.
În 1961, a fost capturat în Argentina de serviciul secret israelian Mossad şi adus în Israel. A fost condamnat la execuţie prin spânzurare, pentru 15 capete de acuzare, printre care crime de război şi crime împotriva umanităţii. În timpul procesului, a declarat că singurul lui regret este că nu i-a omorât pe toţi evreii. "Nu ne-am făcut treaba corect", a declarat Eichmann, potrivit gandul.info.
Acum, după aproape 50 de ani, Der Spiegel publică documentele desecretizate care dovedesc că Adolf Eichmann ar fi putut fi capturat mult mai uşor, dacă nu îi era facilitată plecarea din Germania, în 1950. Un apropiat nazist i-a făcut rost de o identitate falsă, care i-a permis să ajungă în Italia, după care să părăsească Europa. El s-a stabilit în Argentina, sub o identitate falsă, şi a lucrat pentru Mercedes timp de 10 ani, până a fost capturat de Mossad. În plus, americanii ştiau unde se află, dar nu au vrut să acţioneze, pentru că nu făcuse nicio crimă pe teritoriul SUA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și-a cumpărat ochelari...
- Horoscop 8 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care primește bani. Nu te vei bucura prea mult de ei
- Cod Galben de ploi torențiale, grindină și vijelii. Zonele vizate
- De ce a câștigat, de fapt, România procesul privind Roșia Montană. Motivarea Tribunalului arbitral al Băncii Mondiale (ICSID)
- Ce nu s-a văzut la vizita lui Klaus Iohannis la Casa Albă. Chirieac: "Joe Biden a vrut să-i scoată fața" / Ciuvică: "S-au agitat mult"
- Monica Pop demontează o ipoteză în cazul lui Florin Piersic: Nimeni nu spune așa ceva pentru că nimănui nu-i convine
- "Ceaușescu ocupă locul 1 la popularitate în rândul românilor". Camelia Csiki: Mi se pare incredibil
- Noile reguli care ar putea apărea pe plajele din România. Vești bune pentru o anumită categorie de români
- "Atenție maximă când ajungeți într-un hotel pe care nu îl cunoașteți!". Oana Turcu, de urgență la spital, în Dubai: "Efectiv curgeau lacrimile șiroaie"
- Situația în care Piedone s-ar putea retrage din cursa pentru Primăria Capitalei. Ciuvică: Nu are cum. Ar face o prostie