Descoprire fabuloasă a NASA: locul unde timpul nu există - VIDEO
Un fizician american de la Universitatea Iowa a făcut o descoperire spectaculoasă. El a confirmat existenţa portalurilor de spaţiu şi de timp. Este vorba, practic, despre nişte porţiuni ascunse, care apar la interferenţa câmpurilor magnetice ale Pământului şi ale Soarelui.
"Portalurile" - locuri unde câmpul magnetic al Pământului se conectează cu cel al Soarelui, creând un traseu neîntrerupt care duce de la planeta noastră până la atmosfera solară, la o distanţă de aproape 150 de milioane de kilometri depărtare, sunt nelipsite din producţiile SF. Descrise şi ca aşa numite deschideri extraordinare în spaţiu sau în timp, care se conectează la tărâmuri îndepărtate, existenţa portalurilor a fost mult timp pusă la îndoială. Un cercetător de la Universitatea Iowa, care lucrează pentru NASA, şi-a dat însă seama cum să le găsească şi să dovedească faptul că acestea există cu adevărat.
Observaţiile făcute de sonda spaţiala THEMIS a NASA îi confirmă teoriile. În prezent, NASA plănuieşte o misiune care va fi lansată în 2014, pentru a studia fenomenul. Patru staţii spaţiale vor ajunge în magnetosfera Pamantului si vor înconjura aceste portaluri, pentru a observa modul in care ele funcţionează. Singura problemă constă în găsirea lor. Portalurile sunt invizibile, instabile şi se deschid şi se închid fără niciun avertisment.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News