Datorită funcţiei olfactive extrem de dezvoltate, câinii pot sesiza începutul unei crize de hipoglicemie sau hiperglicemie, însă există şi posibilitatea de a antrena câinii pentru a mirosi compuşi volatili care apar în diverse boli, inclusiv în cancere, a declarat marţi, în cadrul conferinţei Aportul medicinei experimentale în cercetarea clinică, desfăşurată la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu Mureş, şef de lucrări dr. Petre Boţianu.
Un subiect foarte interesant se referă la câinii care au funcţia olfactivă mult mai dezvoltată decât a oamenilor. Câinii au capacitatea de a mirosi tridimensional, această capacitate fiind, de altfel, utilizată de către poliţişti de-a lungul timpului pentru a găsi droguri, muniţii etc. Există posibilitatea de a antrena câinii pentru a mirosi compuşi volatili care apar în diverse boli, iar acest lucru este relevat în studii publicate în reviste extrem de serioase. La ora actuală, există câini special antrenaţi să detecteze prin miros cancerele. Se pune foarte serios întrebarea dacă putem utiliza aceşti câini pentru screening? În privinţa pacienţilor diabetici, studii mai vechi au remarcat că după câţiva ani de convieţuire, aproximativ o treime şi jumătate din câinii pacienţilor sesizează episoadele de hipoglicemie şi hiperglicemie şi încearcă să-şi atenţioneze stăpânii că ceva nu este în regulă. În SUA, există organizaţii care se ocupă cu antrenarea câinilor în acest sens, a spus dr. Petre Boţianu.
Potrivit acestuia, un studiu realizat pe 17 pacienţi diabetici cu câini a arătat efectele pozitive, la şapte dintre aceştia identificându-se ameliorări ale valorilor glicemiei. În plus, a spus doctorul, de-a lungul istoriei s-au făcut numeroase studii pe câini, întrucât există o serie de afecţiuni care se întâlnesc atât la oameni, cât şi la câini.
[citeste si]
La conferinţa Aportul medicinei experimentale în cercetarea clinică, derulată cu prilejul evenimentului Zilele UMF Târgu Mureş şi găzduită de Centrul de Cercetări Avansate Medicale şi Farmaceutice din cadrul respectivei universităţi, au fost prezentate, pe lângă aspectele privind terapia asistată de animale, şi principiile de etică în cercetarea ştiinţifică desfăşurată pe animale, în sensul protejării acestora în cadrul experimentelor ştiinţifice.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- BANCUL ZILEI: Tratament împotriva reumatismului
- Politico: Polonia, în campanie de lobby, înainte de alegerile din SUA. Poate schimba perspectiva lui Trump
- Jucătorul simbol al titlului cucerit de FCSB. Victor Ciutacu îl laudă. "Mi-a adus aminte de Carragher în finala de la Istanbul"