Data publicării:

Descoperire pe Planeta Marte. Astronomii, nedumeriți

Autor: DCNews Team | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Cercetătorii sunt uimiţi de o nouă descoperire făcută pe Planeta Marte: o serie de formațiuni noroase, care s-au ridicat la o altitudine de peste 250 km deasupra aceleaşi regiuni de pe planeta extraterestră.

Cercetătorii au descoperit o serie de formaţiuni noroase în atmosfera Planetei Roşii, după ce în lunile martie şi aprilie ale anului 2012, astronomii amatori au fotografiat numeroase "dâre de fum" pe Marte, scrie descopera.ro.

Dârele descoperite pe Planeta Marte au generat nedumerire în rândul astronomilor, potrivit sciencedaily.com.

"La o altitudine de 250 km, diviziunea dintre atmosferă şi spaţiul cosmic este aproape inexistentă, astfel încât formaţiunile respective sunt cu atât mai surprinzătoare", a declarat Agustin Sanchez-Lavega din cadrul Universităţii de Stat Vasco din Spania, cel care a realizat studiul citat de revista Nature.

Formaţiunile cosmice s-au dezvoltat în mai puţin de zece ore, acoperind o suprafaţă de 1.000 x 500 km şi au rămas vizibile timp de zece zile, schimbându-şi structura de la o zi la alta. Niciuna din sondele care orbitează în jurul planetei Marte nu au sesizat formaţiunile respective, din cauza geometriei şi iluminării lor, în acel moment.

Particularități similare au fost observate și în trecut la o altitudine de 100 km, când s-a studiat un set de imagini realizate de Telescopul Spaţial Hubble între 1995 şi 1999 şi o bază de date cu imagini ale amatorilor de astronomie din anii 2001-2014.

Cercetătorii iau în calcul mai multe teorii care ar putea explica fenomenul. Potrivit uneia dintre acestea, formațiunile noroase s-ar fi putut forma din cauza unei nebuloase de apă-gheaţă, dioxid de carbon-gheaţă sau particule de praf stelar

"O altă teorie se referă la emisia aurorei şi acestea au fost observate în aceste locuri, fiind asociate cu câmpul magnetic crustal", a precizat Antonio Garcia Munoz, un cercetător din cadrul ESA ESTEC şi co-autor al studiului citat.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel