Descoperire: Ce dinozauri au existat pe teritoriul României
Cercetătorii de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca au descoperit, în judeţul Alba, o nouă specie de dinozauri, pterozauri cu creastă, care nu a fost semnalată până acum în România, a declarat prof. univ. dr. Vlad Codrea.
Descoperirea a fost făcută după ce au fost extinse cercetările din zona Haţeg, unde se regăsesc numeroase fosile de dinozauri, în zona judeţului Alba, în perimetrul cuprins între Sebeş, Alba Iulia şi Vurpăr.
„În ultimii ani am încercat să extindem puţin şi să arătăm că nu doar în Haţeg se găsesc astfel de fosile, o zonă foarte frumoasă este cea din judeţul Alba - dintre Sebeş-Alba Iulia şi Vurpăr, de pildă - în care apar, de asemenea, resturi de dinozauri, dar pe lângă dinozauri, în aceleaşi timpuri, este vorba de acum circa 70 de milioane de ani, vieţuiau şi alte animale, cum erau de pildă reptilele zburătoare, din grupul aşa numiţilor pterozauri, în traducere ar veni reptile cu aripi. Dintre ele am reuşit să găsim un material foarte interesant care dovedeşte prezenţa unui grup exotic, nesemnalat până acum în România vreodată şi care îşi are rădăcini sud americane, pterozauri cu creastă”, a explicat profesorul Codrea.
„Îmbogăţeşte patrimoniul paleontologic naţional. Ea ridică fără îndoială nişte interpretări de ordin geografic, geografia veche mă refer aici, care urmează să fie desluşite de-acum încolo”, susţine Vlad Codrea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News