Data publicării:

Derogări fiscale. Proiectul lui Șerban Nicolae, adoptat

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Politica
WhatsApp

 Senatul, în şedinţa plenului de luni, a adoptat propunerea legislativă privind unele măsuri de regim fiscal derogatoriu şi de regim juridic special, iniţiată de senatorul PSD Şerban Nicolae, conform căreia se reduc cu 50% taxele şi impozitele datorate pentru construcţiile ridicate pe grinduri şi alte terenuri cu modificări naturale sau prin lucrări de amenajare hidrotehnică. 

Plenul Senatului şi-a însuşit raportul favorabil cu amendamente al celor trei Comisii raportoare - buget, administraţie şi economică şi a adoptat actul normativ în calitate de primă Cameră sesizată, cu 65 de voturi pentru, 28 împotrivă şi 6 abţineri. 

"În scopul dezvoltării activităţilor economice, creării de locuri de muncă şi creşterii veniturilor bugetare, prezenta lege instituie un regim fiscal derogatoriu şi un regim juridic special aplicabile unei anumite categorii de terenuri, construcţiilor edificate pe acestea şi activităţilor economice aferente", se arată în propunerea legislativă. 

Terenurile la care se referă proiectul se constituie din grinduri şi alte suprafeţe de uscat cu potenţial de exploatare economică rezultate prin acţiuni sau modificări naturale ale teritoriului ori prin lucrări de amenajare hidrotehnică şi care fac parte din domeniul public al statului. 

Potrivit proiectului, "pentru construcţiile şi activităţile economice realizate pe terenurile menţionate taxele şi impozitele locale datorate conform dispoziţiilor Codului fiscal se reduc cu 50%". 

Potrivit unui amendament admis în comisiile de specialitate, propus de senatorul PSD Eugen Teodorovici, prevederile se vor aplica unor categorii de terenuri din Rezervaţia Biosfera Delta Dunării, deşi în textul iniţial aceste terenuri erau exceptate. 

Actul normativ va intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor, cu rol decizional în acest caz, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel