Derby CSM Satu Mare - Sepsi SIC Sfântu Gheorghe, în sferturile Cupei României
CSM Satu Mare şi ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe, finalistele ediţiei trecute a campionatului, se vor înfrunta în sferturile de finală ale Cupei României la baschet feminin, în urma tragerii la sorţi efectuate luni, potrivit paginii de Facebook a Federaţiei Române de baschet.
Vicecampioana CSM Satu Mare va juca prima manşă pe teren propriu, pe 11 decembrie, iar returul va avea loc la Sfântu Gheorghe, pe 15 ianaurie 2020.
Cele două echipe au disputat şi finala ediţiei trecute a Cupei României, ACS Sepsi SIC Sf Gheorghe câştigând finala cu 69-65.
Celelalte sferturi de finală sunt:
CSM Alexandria - CS Agronomia Bucureşti/BC Sirius Târgu Mureş
Olimpia CSU Braşov - FCC Baschet Arad
Universitatea Cluj-Napoca - KSE Târgu Secuiesc
AGERPRES
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News