Deputatul PDL Ioan Oltean, urmărit penal de către DNA
Ioan Oltean, unul dintre cei mai longevivi democrat-liberali din Parlament, a fost citat, joi, la Direcția Națională Anticorupție. DNA transmite într-un comunicat că Ioan Oltean este urmărit penal pentru trafic de influență și favorizarea infractorului. Oltean, din funcția de șef al organizației județene PDL Bistrița-Năsăud, vicepreședinte și secretar general al aceluiași partid, și-a folosit influența asupra președintelui CJ Bistrița-Năsăud și a unor înalți demnitari din Ministerul Mediului, Ministerul Dezvoltării Regionale și a Turismului și Ministerul Economiei, pentru ca anumite firme să câștige licitații și pentru acordarea de fonduri publice pe anumite proiecte pentru primarii PDL ai județului, arată procurorii. Aceștia îl acuză pe deputat și de favorizarea infractorului, după ce ar fi avertizat două persoane cercetate de corupție că urmează să fie percheziționate la domiciliu de către DNA.
Oltean a spus, când a părăsit sediul DNA, că este cercetat pentru favorizarea infractorului. ”Am fost chemat să mi se aducă la cunoştinţă că sunt învinuit într-un dosar disjuns dintr-un dosar mai vechi, legat de favorizarea infractorului”, a spus Oltean.
Potrivit DNA, din rezoluția de începere a urmăririi penale a rezultat faptul că există date și indicii temeinice potrivit cărora, în perioada 2010 – 2011, în calitate de președinte al organizației județene Bistrița – Năsăud a unui partid, de vicepreședinte (2001 – 2011), respectiv secretar general al aceluiași partid (mai 2011 – iunie 2012), învinuitul Ioan Oltean și-a exercitat influența asupra președintelui, respectiv asupra vicepreședintelui Consiliului Județean (CJ) Bistrița Năsăud, precum și asupra unor înalți demnitari din Ministerul Mediului, Ministerul Dezvoltării Regionale și a Turismului și Ministerul Economiei, în vederea adjudecării licitațiilor către anumite firme sau pentru alocarea de fonduri publice pe anumite proiecte derulate de primăriile conduse de primari din cadrul partidului din care învinuitul face parte. DNA mai arată că, totodată, există și indicii certe cu privire la săvârșirea, de către învinuitul Oltean Ioan, a infracțiunii de favorizare a infractorului în legătură cu fapte de corupție, în sensul că, în seara zilei de 22 martie 2012, a încunoștințat două persoane cu privire la faptul că a doua zi urmau a fi efectuate, de către Direcția Națională Anticorupție, percheziții la domiciliile acestora, într-un dosar penal în care erau cercetate pentru fapte de corupție în legătură cu procedurile de achiziție și contractele derulate de Consiliul Județean Bistrița.Liderul PDL declarase anterior, înaintea întâlnirii cu anchetatorii, că nu știe de ce a fost chemat de procurorii anticorupție. ”Am fost citat aici. Nu ştiu, o să vă spun când ies, deocamdată nu ştiu nimic”, a spus Oltean, citat de Agerpres.
El a venit însoțit de avocatul său.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News