Data publicării:
Deputatul ”Mitralieră” s-a activat. Corlățean, în vizor. Jigniri în rafală
Cătălin Rădulescu a reacționat după ce Titus Corlățean a criticat stilul ”mitralieră” din PSD.
”Am aflat astăzi că, la conferința județeană extraordinară din Dâmbovița, un candidat, nu la funcția de președinte. ci la funcția de președinte executiv (asta arată cât de curajos este acest coleg), cerea, în discursul dânsului, ca partidul sa renunțe la stilul PRM și la stilul "mitralieră"! Pai sigur, știu că colegul Corlățean, își dorește foarte tare conducerea organizației Dâmbovița sau, în general, orice conducere sau funcții sau vreun minister și asta de când există în partid. Oportunismul, lașitatea și securismele îl caracterizează! Domnule Corlățean, atunci când se făceau abuzuri enorme in justiție și colegi de-ai tăi erau anchetați, judecați sau condamnați, ca ținte politice, fiind nevinovați marea majoritate dintre ei, atunci când românii erau înregistrați ilegal pe siguranță națională, când se făceau anchetele și rechizitoriile de către SRI, când s-au descoperit protocoale, când se dădeau biletele cu soluția de condamnare judecĂtorilor, tu, senator PSD, tăceai chitic, că îți era teamă sa nu deranjezi structurile.” scrie Cătălin Rădulescu, pe Facebook.
”Da, am ieșit public eu, Olguța, Codrin, Pleșoianu, Șerban Nicolae, Iordache, Nicolicea, Ionel Arsene, Teodorovici și alții împotriva unui sistem opresiv și ilegal. Datorită reacțiilor noastre și atacării la CCR a acestor ilegalități, multe dintre acestea au fost stopate prin deciziile Curții. Știm că am deranjat foarte tare, însă noi am ales curajul și responsabilitatea, decât lasitatea și oportunismul pentru funcții, pe care l-ai ales tu, Titus Corlățean.” a mai scris cel așa-zis ”deputat mitralieră”.
Reacția completă:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News