Deputatul Ioan Vulpescu, protest la adresa Primăriei București: ”Teatrele trăiesc din venituri proprii”
Deputatul Ioan Vulpescu s-a arătat revoltat de atitudinea autorităților bucureștene față de domeniul culturii.
Deputatul Ioan Vulpescu, fost ministru al Culturii în cabinetul Ponta, a atacat vehement modalitatea în care Primăria București susține viața culturală din București.
”Spuneam săptămâna trecută că Primăria Municipiului București manifestă atitudini vetuste, primare, arhaice, față de cultură. Batjocorește financiar și moral instituțiile de cultură aflate în subordine, mai cu seamă, teatrele, ca entități reprezentative artelor spectacolului.
În condiții de subfinanțare cronică, de lipsă elementară de dialog cu domeniul cultural și de absență de viziune minimală în cultură, orice discuție despre reformă ajunge la cuvinte cheie precum tăiere, închidere, comasare, ca în alte vremuri. Să fie ea dreapta comunistă, o viziune nouă și năucitoare, din lumea teatrului absurd?
Evaluările făcute managerilor teatrelor din subordinea PMB sunt subiective, ca să nu zic altfel. Aceste evaluări au sfidat prevederile Ordonanței 21 privind funcționarea teatrelor, care impun ca ordonatorul de credite, în acest caz, PMB, să finanțeze programul minimal (cel de patru proiecte și două premiere, după propunerea teatrelor), iar evaluarea să se aplice întocmai programului minimal. Ceea ce, la această etapă de evaluare, nu s-a întâmplat. Teatrele trăiesc, acum, la ora acestei declarații, din venituri proprii. Bugetele sunt tot mai mici față de anii anteriori. Ele acoperă salarii și utilități, nicidecum proiecte. Pandemia, în loc să însemne sprijin, a adus austeritate. Iar managerilor li se solicită planuri de proiecte suprarealiste, în condițiile în care bugetele sunt reduse dramatic. După pandemie, era loc pentru inițiativă, era loc pentru competitivitate. Cultura produce mai mult decât primește.
Concursuri de proiecte pentru independenți, susținerea Teatrelor care au o istorie în sprijinirea tinerilor actori ar fi putut regenera o capitală muribundă cultural. Dar pentru asta, PMB ar fi trebuit să înțeleagă că intră în responsabilitatea ei educația culturală a două milioane de bucureșteni.
Sunt curios dacă, în noile contracte de management va fi prevăzut și cât e ROI ul, adică Return On Investment, cu alte cuvinte cât investește Primăria și ce profit trebuie să scoată respectiva instituție de cultură? Am văzut investit un capital de indiferență, mimând o activitate corporate. Le reamintesc Primarului General al Capitalei și susținătorilor lui politici că Primăria nu e „centru de profit”, că misiunea ei nu este aceea de a obține „valoare pentru acționari”, alții decât cetățenii. Nu am “privatizat”, încă, domeniul cultural. Subvențiile au rolul lor. Până una alta, reprezentația administrativă a PMB e demnă de o comedie pentru care să vrem, și nimeni nu ar vrea să traverseze o comasare de personal ca să o joace. Nici măcar așa, ieftină, cum se prezintă acum. Vă mulțumesc!”, a scris Ioan Vulpescu în comunicatul său.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News