Deputatul Cristian Rizea, în vizorul ANI
Deputatul Cristian Rizea a intrat şi în vizorul Agenţiei Naţionale de Integritate. Potrivit inspectorilor ANI, deputatul PSD nu a trecut în declaraţia de avere toate veniturile dobândite în timpul exercitării funcţiei de deputat în Parlamentul României, în anii 2009 şi 2010.
După ce ANI a verificat averea lui Rizea şi a soţiei acestuia, a constatat că există o neconcordanţă între veniturile care apar în declaraţia de avere şi bunurile deţinute de cei doi soţi. Vorbim de o sumă de aproximativ 300.000 de euro.
La o analiză mai amănunţită, inspectorii ANI au descoperit că averea deţinută de soţii Rizea, conform datelor înscrise în evidenţele fiscale, este de aproape 400.000 de euro .Asta în condiţiile în care Cristian Rizea pomenise în declaraţia de avere venituri totale obţinute de el şi de soţie de doar 70.000 de euro.
Deputatul PSD este bănuit şi de spălare de bani. Este vorba de două tranzacţii bancare suspecte în valoare de 700.000 de euro şi 200.000 de euro.
Soţii Rizea deţin cinci conturi bancare în lei şi euro. Prin intermediul unuia dintre conturi, la data deschiderii acestuia, au fost efectuate plăţi de 700.000 de euro şi 200.000 către titularii de cont, sume extrase integral în aceeaşi zi.
Totodată, deputatul PSD nu a plătit impozit la stat pentru două tranzacţii imobiliare efectuate în martie 2006, contra sumelor de 210.000 de lei şi respectiv, 190.000 de euro.
În urma celor constatate, ANI a sesizat Comisia de Cercetare de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, Oficiului Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News