Deputații cehi au votat dizolvarea legislativului
Criză politică în Republica Cehă. Deputaţii au votat, marţi, în favoarea dizolvării Camerei inferioare a Parlamentului, deschizând astfel calea organizării de alegeri anticipate în toamnă, relatează AFP, potrivit Mediafax.
Decizia a fost luată cu 140 de voturi pentru, dintr-un total de 200, pentru a pune capăt crizei provocate de retragerea încrederii Guvernului de centru-dreapta condus de Petr Necas.
Pentru dizolvarea Camerei Deputaţilor au votat parlamentarii social-democraţi (CSSD), comuniştii (KSCM), deputaţii formaţiunii Afaceri Publice (VV) şi ai partidului de dreapta TOP 09, în timp ce deputaţii partidului de dreapta ODS, din care face parte premierul în exerciţiu Petr Necas, au preferat să părăsească sala înaintea votului.
Votul parlamentarilor cehi survine după ce Camera deputaţilor a respins guvern de experţi condus de economistul Jiri Rusnok, numit de preşedintele Milos Zeman la 10 iulie pentru a-l înlocui pe cel de dreapta al lui Petr Necas.
Preşedintele Milos Zeman, liderul forţelor de stânga din Cehia, a anunţat de săptămâna trecută că alegerile legislative ar putea avea loc pe 25 - 26 octombrie. Decizia privind data scrutinului va putea fi luată după ce Zeman va avea consultări cu liderii principalelor partide. Constituţia prevede un termen de 60 de zile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News