Data publicării:

Deputat PSD: Asociaţia Municipiilor, dizolvată. Pepinieră de PDL-işti

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Politica
WhatsApp
AMR
AMR

Asociaţia Municipiilor din România (AMR) ar trebui dizolvată de către o instanţă judecătorească deoarece urmăreşte un alt scop decât cel pentru care s-a constituit, comportându-se ca un partid politic, a declarat deputatul PSD Alba Ioan Dîrzu, într-un comunicat de presă.

El spune că AMR a devenit "pepinieră de PDL-işti care adoptă discursul baronilor locali din Ardeal - Hava, Falcă şi Bolojan - care nu au fost în stare să-şi folosească excedentul ani la rând pentru investiţii". Ioan Dîrzu arată că Guvernul nu "le-a furat banii", ci i-a redistribuit în proiecte naţionale de infrastructură, în agricultură sau în PNDL 2, iar banii s-au întors tot în comunităţile locale. 

"Este regretabil că AMR a fost confiscat de primarii PDL-işti, care au mesaje atât de false încât nici măcar PNL nu şi le poate asuma. AMR se comportă ca un partid politic, cu agendă proprie, care urmăreşte dezvoltarea unei autonomii politice locale, nu a celei administrative şi financiare. Din cauza AMR au apărut alianţe ale Vestului şi Estului, au apărut gale în care baronii locali se premiază între ei, au apărut practici ilegale de aplicare a legislaţiei europene a achiziţiilor sau a serviciilor publice", afirmă Dîrzu. 

Precizare despre sumele alocate primăriilor



În opinia sa, primarii PDL-işti fac scandal din cauză că "nu mai pot merge la Ministerul Finanţelor şi să bată cu pumnul în masă, să spună cum şi câţi bani se dau, aşa cum făceau pe vremea lui Băsescu-Boc". Potrivit lui Dîrzu, comunităţile locale vor avea în 2019 cel mai mare buget din istoria României - circa 77 miliarde de lei, adică aproape jumătate din valoarea bugetului de stat. 

"Aleşii locali vor păstra toate sumele încasate din impozitul de venit. În plus, administraţiile vor primi 11 miliarde de la Guvern, din cotele de TVA. Niciun judeţ nu va avea mai puţin de 400 lei/locuitor, faţă de doar 250 anterior, dar nu mai mult de 250 de milioane de lei anual. Nicio primărie nu va avea mai puţin de 1.200 lei/locuitor faţă de doar 750 lei înainte", mai spune Dîrzu. 

Vezi şi: Premieră în România. Lazăr: Toată lumea a rămas şocată

USR - Cioloş, alianţă electorală. Şedinţă decisivă

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel