Data publicării:
Deputat ales pe listele PSD, afiliere la PNL
Deputatul Ovidiu-Ioan Sitterli şi-a anunţat, miercuri, în plenul Camerei, afilierea la grupul Partidului Naţional Liberal.
Un deputat ales pe listele PSD şi-a anunţat afilierea la grupul PNL din Camera Deputaţilor. Deputatul Ovidiu-Ioan Sitterli şi-a anunţat, miercuri, în plenul Camerei, afilierea la grupul Partidului Naţional Liberal.
"Vreau să vă aduc la cunoştinţă că prin cererea înregistrată la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor îmi încetez activitatea ca deputat neafiliat şi o să acţionez în calitate de deputat afiliat al grupului PNL din Camera Deputaţilor", a spus Ovidiu-Ioan Sitterli. Sitterli este deputat de Sibiu şi a fost ales pe listele PSD.
PNL urmează să depună miercuri, în Parlament, moţiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de Viorica Dăncilă. Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat luni că moţiunea de cenzură împotriva Guvernului va fi depusă pe 20 iunie, adăugând că orice parlamentar care nu va susţine acest demers "nu este altceva decât un lacheu al lui Dragnea".
Vezi şi:ONG-urile reacționează. Guvernul, atac la presă și societatea civilă
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News