Deputații au votat: Cartele prepay doar cu buletinul
Camera Deputaților a adoptat astăzi inițiativa legislativă care obligă deținătorii de cartele telefonice preplătite (pre-pay) să-și prezinte datele personale de identificare.
Proiectul de lege a fost adoptat cu 195 de voturi "pentru", 20 de voturi "împotrivă" și 75 de abțineri.
Legea este ordinară, Camera Deputaţilor fiind for decizional. Senatul a adoptat anterior iniţiativa legislativă.
VEZI ȘI: CARTELELE PREPAY, din 2016 doar cu buletinul
Legea va intra în vigoare, dacă textul va fi adoptat în această formă, la 1 ianuarie 2015. Cu toate acestea, legea prevede o perioadă de un an, respectiv până la 1 ianuarie 2016, pentru ca posesorii de cartele preplătite să aibă posibilitatea de a furniza operatorilor de telefonie datele personale de identificare, în caz contrar, numărul fiind anulat, scrie mediafax.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News