Depresia postnatală există. Ce ar trebui să ştii și cum se poate vindeca
Odată cu schimbările fizice prin care trec femeile însărcinate, apar şi schimbări la nivelul emoţional şi psihologic.
Apar o mulţime de întrebări şi de nedumeriri şi o listă interminabilă de „dacă”. „Dar dacă nu voi fi o mamă bună, dacă se întâmplă ceva cu copilul meu”… Atunci când aceste întrebări sunt prea persistente şi numeroase, acest lucru este un semn că se întâmplă ceva serios în mintea mamei, spun experţii potrivit Semneletimpului.ro.
Potrivit unui studiu recent, publicat în Lancet Psychiatry, de multe ori depresia postnatală începe chiar dinainte de naşterea bebeluşului. Oamenii de ştiinţă sugerează că este vorba şi de o schimbare hormonală care ar putea provoca depresia, notează news.health.com. Există multe întrebări, multe necunoscute şi multe opinii diferite, însă cert este că există anumite tulburări, stări de anxietate şi stres în etapa postnatală. Iată câteva sfaturi din partea experţilor pentru a trece cu bine peste acestea:
1. Fii atentă la emoţiile tale. Dacă nu te simţi bine din punct de vedere emoţional, dacă te preocupă ceva sau eşti foarte îngrijorată, poate este momentul să stai de vorbă cu medicul de familie sau cu un specialist.
2. Nu este vina ta. Robin Muskal, PhD, afirmă că există mulţi factori care contribuie la felul în care te simţi, iar starea pe care o ai, fie de anxietate, fie de depresie, nu este vina ta.
Citește și: Pierderi de memorie: cauze, simptome, tratament
3. Nu eşti singură. Nu te îngrijora, pentru că nu eşti singura care are emoţii contradictorii. Tocmai din acest motiv nu ar trebui să eziţi să cauți ajutor, fie la cei de lângă tine, fie ajutor specializat. De multe ori, lumea nu înţelege ce se întâmplă şi de ce femeia se simte aşa, dar cu timpul şi cu informaţiile necesare, acesta nu va mai fi un subiect greu de înţeles.
4. Pentru tine şi pentru bebeluş. Cu cât situaţia se rezolvă mai repede, cu atât tu şi bebeluşul veţi fi mai puţin afectaţi.
5. Nu ezita să apelezi la tratamente. Cu cât faci acest lucru mai repede, cu atât situaţia va putea fi mai uşor şi mai repede remediată. Există tratamente eficiente, cu rezultate satisfăcătoare. De asemenea, poţi apela la terapiile de grup şi la alte mămici care au trecut prin aceeaşi situaţie ca tine.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News