Depozitele în lei ale populaţiei au stagnat în octombrie faţă de septembrie
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp

Depozitele în lei ale populaţiei au stagnat în luna octombrie faţă de septembrie, iar comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut sunt mai mari, în termeni nominali, cu 5%, în timp ce pentru plasamentele în valută a fost raportată o scădere lunară de 0,3%, potrivit datelor anunţate miercuri de BNR.

Depozitele în lei ale populaţiei au ajuns la finele lunii octombrie la 61,516 miliarde lei, iar cele în valută la echivalentul a 39,169 miliarde lei.

Plasamentele realizate de persoane juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) în lei au scăzut în octombrie cu 1,9% faţă de septembrie şi au urcat cu 7,7% faţă de octombrie 2009, la 43,992 miliarde lei.

Depozitele în valută ale companiilor au urcat cu 0,2% faţă de luna anterioară, dar comparativ cu octombrie 2009 sunt mai mici cu 6,2%, ajungând la echivalentul a 24,258 miliarde lei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel