Depozitarul Central va distribui, de vineri, dividende pentru Antibiotice
Depozitarul Central informează investitorii că, începând din 20 septembrie 2019, distribuie dividende pentru acţionarii Antibiotice, conform unui comunicat al instituţiei.
Emitentul va distribui acţionarilor dividendele aferente anului 2018, utilizând serviciul naţional lansat de către Depozitarul Central. Valoarea dividendului brut pe acţiune este de 0,009991506 lei. Acţionarii care beneficiază de dividende sunt cei înregistraţi în registrul acţionarilor emitentului, la data de 3 septembrie 2019.
Plata dividendelor către acţionarii emitentului se efectuează începând cu data de 20 septembrie 2019.
Acţionarii care sunt clienţi ai unui participant la sistemul de compensare-decontare şi registru al Depozitarului Central îşi pot încasa dividendele prin intermediul acestuia.
Pentru acţionarii care nu au cont deschis la un participant al sistemului RoClear, plata se face astfel: prin transfer bancar, în baza solicitărilor transmise de acţionari; în numerar, la ghişeele bancare ale CEC Bank S.A. din întreaga ţară.
Începând cu anul 2015, ca urmare a modificării cadrului de reglementare aplicabil distribuirii dividendelor şi a oricăror alte sume cuvenite deţinătorilor de valori mobiliare, distribuirea dividendelor se efectuează prin intermediul Depozitarului Central şi al participanţilor la sistemul de compensare decontare şi registru.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News