Denise Rifai, război cu Mircea Badea. Acuzații la adresa CNA. ”Mă lupt până la capăt și o să câștig!”
Continuă războiul dintre Denise Rifai și Mircea Badea!
”Nino, nino!!!! În primul rând, mulțumesc tuturor colegilor din presă pentru mesajele de susținere !!!! Cât despre ședința de la CNA, cum să vă spun... A fost exact imaginea pe care o vedem de altfel și la televizor. E această Românie încă în ghearele unor băieți care și-au propus să radieze legile penale doar că să și facă ei loc și să poată abuza și devaliza și conduce statul român în același timp. Și e greu că legea să mai fie respectată în instituții controlate în mod clar de aceiași care au capturat România doar ca să modifice legislația în sensul lor. Dar ce nu înțeleg oamenii ăștia e că România nu mai acceptă tipul ăsta de abuz, că România nu mai e a lor și că nu mai pot, cu legea în față, să refuze să o aplice doar că să-i protejeze pe unii sau pe alții. Dar e doar o chestiune de timp. Vor fi alegeri. Chiar și peste un an sau peste zece, dar vor fi Alegeri. Și vom trăi ziua, cât de curând, în care lucrurile se vor schimbă în România. Pentru că România nu mai e doar a unor băieți cu mușchi sintetici care cred că o împart pe felii, seara, la masă de poker. Cât despre mine. Dincolo că vă mulțumesc din toată inima pentru sprijin, vă promit că în numele legii și pentru respectarea ei, o să mă lupt și o să mă lupt până la capăt! Și o să câștig! Și mai apoi o să-i trimit un buchet cu trandafiri lui #mirciulicafaptamica; Așa gagică făină, mai rar!” a scris Denise Rifai, de la Realitatea TV, pe Facebook.
Reacția ei vine după ce Mircea Badea a distribuit un articol cu un fel de stenogramă a ședinței CNA în care Denise Rifai a cerut ca acesta să fie oprit. În comentariu, Mircea Badea a scris ”nino, nino”.
Anterior, jurnalistul de la Antena 3 afirmase, în emisiunea sa: "Denise Rifai mi-a făcut plângere la CNA. Mai bine nu-mi făcea, a ieșit foarte rău pentru ea. Sper să mă dea și-n judecată ca să mă distrez total. La CNA a ieșit rău, rău pentru ea".
Totul a început sau, mai bine zis, reînceput, după ce Mircea Badea a făcut-o jihadistă și Miss Piggy.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News