Data publicării:
Denisa de la Bambi, îndrăgostită lulea: “Sunt dependentă de iubitul meu!”
Sunt împreună de șapte luni dar parcă se știu de o viață! Denisa Tănase de la Bambi și iubitul ei, omul de afaceri Mircea Brânzei, formează deja un cuplu solid și nu pot trăi unul fără altul.
Cei doi sunt nedespărțiți ceea ce a făcut-o pe Denisa Tănase să afirme pentru DC News că a devenit de-a dreptul dependentă de iubitul său.
“Eu și Mircea suntem mai mult decât o familie unul pentru celălalt și nu putem să stăm prea mult despărțiți. Locuim împreună și ne focusăm pe activitățile noastre. Faptul că este lângă mine peste tot, că mă înțelege, mă ascultă și mă susține în tot ceea ce fac, m-a făcut să fiu dependentă de prezența lui, de sfaturile lui…Merge cu mine și sora mea, Raluca, la concerte, conduce, stă la sunet, e lângă scenă permanent și ne înțelegem din priviri. Ani la rând, mama și tata au făcut asta pentru noi iar eu am trăit mereu cu teama faptului că atunci când ei nu vor mai putea merge, îmi vor lipsi enorm și aveam convingerea că nimeni nu îi va putea înlocui și nu va putea demonstra devotamentul acesta. Mircea este însă la fel de implicat, au remarcat și dansatorii, colegii din echipă, acest lucru, cu cât drag mă privește când suntem pe scenă și cum e cu tot sufletul alături de mine.
Recent a fost plecat la Moscova cu Naționala Artiștilor (de unde s-au întors campioni) și i-am simțit lipsa în tot ce am făcut în perioada asta!”, ne-a declarat Denisa de la Bambi.
Atât cântăreața cât și iubitul ei muncesc împreună la proiectele pe care le au. În weekenduri merg la concerte cu trupa Bambi, iar în timpul săptămânii lucrează pentru restul angajamentelor, Mircea pentru clinicile lui de frumusețe, iar Denisa a lansat recent un parfum care se bucură de un succes neașteptat și într-o lună de zile pregătește o nouă aromă pentru produsul ei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News