Data publicării:

Deneş către PNL: Noroiul cu care aruncaţi trebuia să-l fi avut pe cizme

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
Ioan Denes
Ioan Denes

Ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, a declarat, marţi, că moţiunea simplă iniţiată de deputaţii PNL împotriva sa este ca "o pizza cu de toate", transmiţându-le liberalilor să nu arunce cu "noroi" în activitatea ministerului.

Alegeri prezidentiale 2024

"Încep prin a îmi exprima regretul că nu sunt în aceste zile alături de colegii mei care se află într-o inspecţie a lucrărilor hidrotehnice pe care Ministerul Apelor şi Pădurilor le derulează în regiunea Moldovei, în urma adoptării de către Guvern a unor fonduri în regim de urgenţă, şi trebuie să stau în Bucureşti pentru a răspunde unui demers politicianist nefondat al colegilor liberali.

Din păcate, de o bună bucată de timp, programul politic al PNL nu mai conţine nimic constructiv, ci doar o serie de acuze, de critici, de blocări şi de jigniri care aduc dezbinare atât în rândul clasei politice, cât şi în rândul cetăţenilor, iar acest fapt este cu atât mai dureros şi mă mâhneşte cu atât mai mult cu cât se petrece în anul în care sărbătorim Centenarul Marii Uniri", a afirmat Deneş, în plenul Camerei Deputaţilor, la dezbaterea moţiunii simple "Stimulat de PSD, fără pic de competenţă, taie Deneş în păduri şi la verzi... şi la uscate".

El a spus că de la preluarea mandatului de ministru, în urmă cu nouă luni, a făcut vizite în 25 de judeţe.

"Mulţi dintre dumneavoastră mă cunoaşteţi dinainte, datorită activităţii mele de senator al României, activitate pe care o desfăşor de şase ani. Ştiţi că sunt un om provenit din popor şi de aceea cel mai bine mă simt în rândul oamenilor simpli, la firul ierbii şi nu în birou", a adăugat Deneş.

Potrivit ministrului, situaţiile grave create de inundaţii l-au determinat ca în unele judeţe să se deplaseze de două sau de trei ori, aşa cum s-a întâmplat la Băcel, la Căpeni, Baraolt. "Amintesc doar acele localităţi. În acele clipe teribile pentru mulţi dintre concetăţenii noştri, dar şi în timpul vizitelor de lucru la obiectivele aflate în execuţie, la întâlnirile cu autorităţile locale şi localnicii afectaţi de viiturile formate de precipitaţii istorice, fără precedent, din păcate, nu prea am văzut să fie prezent vreun parlamentar PNL", a adăugat Deneş.

Problemele cu care se confruntă românii

El le-a transmis liberalilor că trebuie rezolvate problemele cu care se confruntă românii.

"Avem obligaţia să fim între ei atunci când trec prin clipe dificile, în cizme, în ploaie şi în noroi. Nu să ne facem că suntem îngrijoraţi de soarta românilor, stând la căldurică, îmbrăcaţi la patru ace şi încălţaţi cu pantofi de lac. Dragi liberali, noroiul cu care încercaţi să aruncaţi azi în activitatea ministerului pe care îl conduc era mai bine să îl fi avut pe cizme, ca şi mine. (...) În lipsa faptelor dumneavoastră, orice spuneţi este apă de ploaie", a susţinut Ioan Deneş.

Ministrul Apelor şi Pădurilor a afirmat că moţiunea dezbătută marţi este "ca o pizza cu de toate".

Moţiunea simplă iniţiată de deputaţii PNL

"Moţiunea dumneavoastră este ca o pizza cu de toate, iar timpul alocat nu este suficient pentru a vă vorbi despre fiecare domeniu în detaliu, doar în cele 50 şi ceva de minute avute la dispoziţie. (...) Ţin să-mi exprim mirarea că în text aţi omis să mă faceţi vinovat şi de ce plouă sau de ce pică frunza toamna, dar să nu vă dau idei pentru viitor", a spus Ioan Deneş.

El le-a recomandat liberalilor să viziteze site-ul şi pagina de Facebook a ministerului.

"În concluzie, dacă lipseşte activitatea cuiva, aceea este activitatea dumneavoastră, nu a mea, de aceea vă invit să vizitaţi site-ul şi pagina de Facebook a ministerului, că şi aşa acordaţi un timp important site-urilor de socializare. Nu de alta, dar măcar aşa o să aflaţi ce investiţii derulează Ministerul Apelor şi Pădurilor în circumscripţia dumneavoastră. Astfel, vei fi la curent cu activitatea Ministerului Apelor şi Pădurilor, stând în fotoliu, fără să vă mai murdăriţi pantofii de praf sau, Doamne fereşte, de noroi", a încheiat Deneş.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel