Demolarea unei case sau a unei clădiri vechi: toate acestea trebuie echipate! (P)
Demolarea unei case sau a unei clădiri vechi poate avea loc dintr-o serie de motive, principalul fiind nevoia construirii unei noi clădiri. Demolarea casei este un proces complex, ce necesită un plan bine stabilit și ajutor de specialitate. Căutați o firmă specializată în demolări, care se va asigura de toate măsurile de siguranță și pregătiți terenul pentru un nou proiect inedit.
Obținerea avizelor pentru demolare
Întocmai ca și construcția unei case, demolarea acesteia necesită o serie de avize și autorizații de la instituțiile competente. Extrasul de carte funciară, studiul topografic, certificatul de urbanism, releveul și proiectul, expertiza tehnică, declarație notarială, certificat fiscal, avizul și acordul cu o societate de salubritate pentru transportul molozului în locuri autorizate, cerere pentru emiterea autorizației de demolare, precum și plata unei taxe, fac parte din documentele necesare pentru emiterea autorizației de demolare.
Odată obținută, aceasta este valabilă un an de zile, timp în care trebuie să căutați o firmă specializată pentru demolarea clădirii.
Contractați o firmă specializată în demolări
Deși demolarea unei case poate părea un proces simplu și distractiv, realitatea este cu totul alta. O demolare nu poate fi făcută cu mâinile goale sau cu ajutorul unui ciocan. Sunt necesare serviciile oferite de firme specializate, care dispun de echipamente grele și scule electrice speciale.
O firmă specializată se va asigura de respectarea reglementărilor, astfel încât demolarea să aibă loc în siguranță. Pentru a nu provoca daune fizice sau materiale locuitorilor din zona clădirii ce urmează a fi demolată, firma se va asigura că sunt respectate toate măsurile de siguranță pentru a elimina orice risc.
În urma materialelor nocive folosite în construcția clădirii, pot exista substanțe nocive pentru mediul înconjurător, dar și pentru persoanele care se ocupă de demolarea casei. Se vor lua măsuri de siguranță pentru protejarea muncitorilor, precum și pentru a împiedica substanțele să intre în sol.
Fiind profesioniști, angajații firmei vor ști cu exactitate procesul ce trebuie respectat pentru o demolare rapidă și sigură. Dispun de echipamente grele și sculele electrice necesare, precum și de gestionarea deșeurilor rezultate în urma demolării, astfel încât acestea să ajungă în locurile special amenajate.
Cum să determinați costurile necesare pentru demolarea casei?
Dacă ați ajuns în situația demolării unei case sau a unei clădiri vechi, trebuie să știți că aceasta presupune o serie de costuri. Costurile diferă în funcție de locația clădirii, de gradul de complexitate în ceea ce privește demolarea, de prezența anumitor materiale periculoase aflate la locație, precum azbestul sau de necesitatea demolării fundației.
Cu ajutorul aplicației Wilio, ce poate fi accesată atât de pe calculator, cât și de pe un telefon smart, veți putea afla în timp util care sunt costurile necesare pentru demolarea unei case. În secțiunea cost demolare casă introduceți o cerere prin care să specificați toate informațiile pe care le considerați relevante pentru demolare și solicitați o ofertă de preț. Veți primi în scurt timp o serie de oferte, urmând ca dumneavoastră să o alegeți pe cea care o considerați adecvată, luând în considerare prețul estimat, precum și feedback-ul oferit de alți clienți care au mai lucrat cu respectivul furnizor de servicii.
Prețurile pentru demolarea casei se calculează în mc, ținând cont de tot felul de situații ce pot apărea pe parcurs. Acestea se situează între 30 și 130 de lei/mc, și pot crește sau scădea în funcție de dimensiunea și complexitatea lucrării.
Pentru a scăpa de stresul demolării, solicitați ajutorul oferit de o firmă specializată în demolări. Acesta se poate ocupa atât de obținerea autorizației de demolare, cât și de demolarea efectivă și managementul deșeurilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News