Demitere Mișu Negrițoiu. Dragnea: Nu e în regulă ce se întâmplă la ASF
Data publicării:
Autor: Bogdan Bolojan
WhatsApp
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a declarat joi că este necesar ca situaţia de la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) să fie rezolvată cât mai repede şi a precizat că nu ştie de ce s-a întârziat punerea acestei probleme în discuţia Parlamentului. 

"Am întrebat şi eu astăzi cine şi de ce întârzie punerea pe ordinea de zi (a Birourilor permanente reunite, n.r.) a acestui raport, nu am reuşit să aflu, dar cu prima ocazie - care va fi foarte, foarte repede - vom discuta acel raport şi sper să pice raportul, ca să rezolvăm odată problema de la ASF. Nu e în regulă ce se întâmplă la acea instituţie. Nu e în regulă ca acea instituţie să reacţioneze atât de târziu la un astfel de comportament al unei societăţi private în România, care totuşi gestionează nişte miliarde ale românilor", a spus Dragnea la Palatul Parlamentului. 

Opoziţia a criticat faptul că, la începutul acestei săptămâni, Birourile permanente reunite ale Senatului şi Camerei deputaţilor nu au luat în discuţie revocarea şefului ASF, Mişu Negriţoiu. 

"După nişte declaraţii publice şi după nişte intervenţii publice, ASF a făcut ce trebuia", a spus Dragnea, referindu-se la afirmaţia preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, potrivit căruia ASF a făcut ce trebuia. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel