Primarul Constanţei, Decebal Făgădău, a menţionat, joi, că nu intenţionează să plece din PSD şi că la alegerile europarlamentare îi va susţine pe candidaţii social-democraţi.
Făgădău, preşedinte al organizaţiei municipale PSD Constanţa, a făcut precizarea respectivă într-o conferinţă de presă, după ce preşedintele Pro România, Victor Ponta, a afirmat că îl provoacă pe primarul Constanţei să evite să susţină PSD la viitoarele alegeri pentru Parlamentul European şi să militeze pentru Corina Creţu, comisar european ce a trecut de la social-democraţi în partidul fostului premier.
"O cunosc şi o respect pe doamna comisar european Corina Creţu, dar eu sunt şi voi fi membru al Partidului Social Democrat. Nu plec din PSD, ba din contră, într-o discuţie cu Felix Stroe i-am zis: 'Felix, eu voi rămâne ca Victor Ciorbea, chit că se întâmplă ceva rău, rămân ultimul, să sting lumina, nu?'. Nu plec nicăieri din PSD, nu am fost în niciun alt partid politic, nu-mi doresc să fiu într-un alt partid politic. Nu-mi voi spăla niciodată rufele în public, şi mă cunoaşteţi, dacă sunt discuţii le fac în interiorul partidului", a spus primarul Constanţei.
El a precizat că va susţine toţi candidaţii PSD la viitoarele alegeri pentru Parlamentul European. "Şi, credeţi-mă, vom câştiga şi alegerile europarlamentare", a adăugat Făgădău.
Vezi și: Grapini, șocată de Crețu: Doamne ferește!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- SUA încetează furnizarea de rachete Patriot către Ucraina: Spania și Japonia intervin
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Florin Piersic a fost operat de urgență. Medicii i-au descoperit o infecție la genunchi
- Programul Casa Verde Fotovoltaice, deblocat. Laurențiu Neculaescu (AFM): Documentul care e obligatoriu la decontare / video
- Ce este „Slow living”-ul și cum poate redefini calitatea vieții în era modernă
- Rabla Clasic și Rabla Plus. Neculaescu (AFM): Banii pentru mașini clasice, în scădere / Cât primești dacă îți cumperi o mașină electrică
- Traian Băsescu - Marian Vanghelie, ceartă în direct! ”Vedeți ce spuneți că eu am înregistrări”/ ”O să iasă la lumină”. Fostul președinte a închis telefonul
- Vești bune din Austria: Partidul Poporului, ÖVP, blocat pe locul al treilea. Nehammer nu va mai fi premier
- Firmele chineze se retrag "în subteran" în privința plăților către Rusia. Băncile nu mai au încredere - Reuters