Data publicării:
DEMISIE TRAIAN BĂSESCU. Hunor i-o taie lui Tăriceanu: "Nu ne jucăm"
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, nu susține propunerea lui Călin Popescu Tăriceanu, de demitere a lui Traian Băsescu.
"Eu, pentru faptele fratelui președintelui, nu pot să acuz președintele dacă nu avem elementele necesare, iar în acest moment nu există elementele necesare", a spus Kelemen Hunor. Președintele UDMR a adăugat: "Să vedem dacă există și alte elemente".
Kelemen Hunor a precizat că marți urmează o ședință a comisiei comune a Parlamentului pentru SRI și vor vedea dacă a existat rapoarte către Președinție.
Traian Băsescu, tactica TĂCERII. Alfred Bulai: De Ce trebuie să vorbească mai puțin
Președintele UDMR a adăugat că președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, nu s-a consultat cu parlamentarii minorității înainte de adoptarea unei declarații prin care să ceară demisia de onoare a președintelui Traian Băsescu.
"Nu ne jucăm cu astfel de solicitări până când nu avem elementele necesare (...) Nu avem elementele necesare pentru a da răspuns la această solicitare. Miercuri dimineață veți avea răspunsul grupurilor noastre, până atunci nu", a încheiat Kelemen Hunor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News