Data publicării:
DEMISIE Dăncilă. Corlățean, despre Iohannis: „un ÎNCEPĂTOR”
Senatorul PSD a criticat, la Alba Iulia, declaraţia preşedintelui Iohannis prin care acesta solicită demisia premierului Viorica Dăncilă, apreciind că şeful statului a făcut "o greşeală de începător".
Titus Corlățean, fost ministru de Justiție și al Afacerilor Externe în mandatul de premier al lui Victor Ponta, i-a reamintit Președintelui Klaus Iohannis că Parlamentul este cel care acordă încrederea politică Guvernului şi prim-ministrului.
Invocarea Constituției
„Domnul preşedinte, în primul rând, am văzut că retrage încrederea, sprijinul politic pe care i l-ar fi acordat doamnei prim-ministru. E o greşeală de începător, aş spune, pentru că domnul preşedinte nu are ce să retragă, pentru că nu a dat şi nu avea ce să dea. Parlamentul, potrivit Constituţiei României, este cel care acordă încrederea politică sub forma votului de învestitură atât pentru Guvern, deci, în primul rând, pentru primul ministru, cât şi pentru programul de guvernare. E un lucru elementar şi m-aş fi aşteptat ca domnul preşedinte să ştie acest lucru, altfel, de la orice om din stradă (...) până la un om politic oarecare ar fi putut cere demisia pentru varii considerente, inclusiv pentru Luna de pe cer", a spus Titus Corlăţean.
Lipsă de consultare
Senatorul PSD l-a criticat pe Klaus Iohannis şi în ceea ce priveşte relaţia sa cu Guvernul, apreciind că şeful statului nu a avut o consultare "serioasă" cu Executivul pe tema angajamentelor europene asumate de România la reuniunile Consiliului European.
Cu ce s-ar remarcat Iohannis
„Întrebarea care s-ar pune, în primul rând, este dacă domnul Iohannis chiar face faţă poziţiei de preşedinte, dacă s-a făcut remarcat cu ceva în aceşti ani de mandat prezidenţial, dacă în lungile perioade de tăcere absolută, de linişte şi pace şi de dispariţie din spaţiul public chiar a făcut nişte lucruri concrete. De exemplu, chiar a respectat legea pe care o avem în vigoare privind relaţia dintre Executiv - şi domnul preşedinte face parte din Executiv - şi Parlament în materie de reprezentare în afacerile europene, în domeniul de interes al Uniunii Europene?”, se întreabă retoric Titus Corlățean, conform Agerpres.
Aruncarea pietrei
„Domnul preşedinte s-a consultat vreodată serios cu Guvernul României, a venit la Parlament, a transmis elemente de mandat, ne-a informat cu privire la ce are de gând să facă la Consiliile Europene, cu privire la angajamentele pe care şi le-a luat la Consiliile Europene în numele României? (...) Deci, eu cred că domnul Iohannis ar trebui să se întrebe, în primul rând, pe domnia sa, dacă este cel care şi-a îndeplinit corect, constituţional şi activ competenţele de preşedinte, înainte de arunca cu piatra spre alţii", a mai comentat senatorul PSD.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News