Data actualizării:
Data publicării:

Demisia lui Klaus Iohannis, scenarii posibile. Mișcările care au loc la Bruxelles acum

Autor: Doinița Manic | Categorie: Politica
WhatsApp
Foto: Inquam, de Octav Ganea
Foto: Inquam, de Octav Ganea

Klaus Iohannis ar putea demisiona din funcția de președinte al României pentru a prelua șefia Consiliului European. Iată care sunt scenariile posibile.

Posibilitatea demisiei lui Klaus Iohannis din funcția de președinte al României pentru a prelua șefia Consiliului European ar fi fost deja discutată în interiorul Partidului Național Liberal, potrivit realizatorului TV Radu Tudor, care, citând unele surse, a afirmat și că președintele Senatului ar putea fi președintele interimar al României "dacă în bătălia europeană Klaus Iohannis ar avea șanse pentru funcția de la Bruxelles pe care ar putea să o preia de la mijlocul verii".

"Există niște mișcări care au loc deja la Bruxelles"

Ulterior, în cadrul emisiunii "Punctul de întâlnire" Sabina Iosub, realizator Antena 3 CNN și cu expertiză pe Bruxelles, a spus care ar putea fi scenariile posibile în cazul unei eventuale demisii a lui Klaus Iohannis.

"Aș corobora niște informații pentru că mi se pare important să spun ce știu eu de la nivel european, ce știu eu de la Bruxelles și să punem cap la cap cu ceea ce s-a aflat deja în România. Încă dinainte de a apărea în România această știre cu privire la mutările pe care le-ar putea face Klaus Iohannis, eu am aflat că există niște mișcări care au loc deja la Bruxelles.

Vă voi da un exemplu cât se poate de concret. În ultimele 48 de ore, președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, într-o întâlnire destul de restrânsă, a afirmat că își dorește să îl invite pe Klaus Iohannis, președintele României, în prima săptămână din februarie în plenul de la Strasburg pentru dezbaterea privind viitorul Uniunii Europene. E o informație prețioasă din mai multe perspective. Odată că i se oferă lui Klaus Iohannis, și României aș zice, prin această prezență, o mai mare greutate la nivel european, pe de o parte, pe de altă parte, există niște discuții în Partidul Popular European cu privire la o posibilă susținere a lui Klaus Iohannis pentru această funcție de președinte al Consiliului European.

"Niște discuții incipiente"

Sunt niște discuții incipiente aș zice, ele sunt practic reluate pentru că știți bine că această temă a mai apărut în urmă cu câțiva ani, însă nu a fost cazul atunci de a se merge mai departe. Și, dacă punem lucrurile acestea cap la cap, nu sunt deloc întâmplătoare aceste mișcări de ultim moment. Îl auzeam pe europarlamentarul Vlad Nistor subliniind faptul că ar trebui ca mișcările de înlocuire a lui Charles Michel să se întâmple până în luna iulie, aș spune însă că există și varianta ca până pe 16 iulie să se facă această mișcare, cel mai târziu 16 iulie, ceea ce ar fi sub președenția UE aflată în mâinile Ungariei și atunci lucrurile s-ar putea schimba puțin.

Oricum, ar fi vorba despre un interimat, mare atenție. Abia în noiembrie 2024 în mod normal se încheie mandatul președintelui CE și ar trebui să aibă loc înlocuirea pe fond a persoanei respective. Discuțiile sunt foarte la început acum", a spus Sabina Iosub.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel