Data publicării:

Demi Moore, lăsată fără banii de pe card

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Demi Moore
Demi Moore

Demi Moore a fost victima unei escrocherii, fiind păgubită de o sumă importantă de bani. 

Averile celebrităţilor sunt o atracţie pentru hoţii versaţi, iar cea mai recentă victimă a fost Demi Moore, căreia un escroc i-a sustras o mare sumă de bani de pe cardul bancar, reuşind să păcălească instituţia care administrează finanţele actriţei, relatează online ziarul spaniol La Vanguardia. 

Individul a declarat că a pierdut cardul, prin urmare a solicitat băncii unul nou. Când serviciul de transport a trimis cardul la adresă, acesta l-a interceptat înainte de a ajunge la destinaţie. Odată intrat în posesia cardului, el a făcut mai multe cumpărături din magazine de lux din Los Angeles. 

Timp de două săptămâni, cât s-a aflat în posesia cardului, el a cheltuit 154.000 de euro. Când Demi Moore şi-a dat seama că ceva dubios se întâmplă în conturile sale, actriţa a avertizat poliţia, iar escrocul a fost prins cu ajutorul camerelor de filmare. Poliţia l-a arestat pe David Matthew şi l-a trimis la închisoarea din comitatul Los Angeles. Vestea a liniştit-o pe actriţă, care s-a confruntat cu mai multe probleme, nefiind singurul furt căruia i-a căzut victimă în ultimele luni. 

Actriţa a avut parte de multe neplăceri în ultimul an, aşa cum a mărturisit în emisiunea prezentată de Jimmy Fallon, unde a dezvăluit că a fost nevoită să apară într-un proces, în cazul tânărului găsit mort în piscina ei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel