Data publicării:
Demers fără precedent în justiție. Ministru, detalii la DC News
Ministrul Robert Cazanciuc, invitat la DC News Live , a vorbit despre un demers fără precedent.
România și Italia au făcut un demers către Comisia Europeană, la care s-au alăturat zece miniștri de justiție, în ceea ce privește condițiile din penitenciare.
"Am inițiat un demers important, în martie 2015. V-am adus o copie a scrisorii pe care România și Italia au inițiat-o. Am cerut să încercăm ca din exercițiul bugetar 2014-2020 să finanțăm infrastructura de penitenciare ca o condiție esențială de respectare a drepturilor omului. S-a discutat de radicalizare în Europa. Unii dintre cei care se aruncă în aer prin Europa sunt cumva instruiți în aceste penitenciare supraaglomerate.
Riscul de a escalada anumite fapte în penitenciarele supraaglomerate este foarte mare. Am încercat să le explic partenerilor europeni că nu ne putem permite acest risc. Structura bugetului a fost construită într-un anumit fel, dar dacă viața arată că sunt și alte priorități nu avem cum să nu ținem cont de ele. România și Italia au inițiat acest demers și s-au adăugat și alți miniștri ai Justiției. 12 miniștri ai Justiției au cerut în martie 2015 Comisiei Europene finanțarea structurii de penitenciare", a zis Robert Cazanciuc la DC News Live.
"Eu sper ca acest demers să ducă la o schimbare reală având în vedere că premierul este fost comisar european. Nu ar trebui ca demersul început anul trecut să se oprească. Eu nu știu de un demers care să aibă încă 10 semnături", a mai zis ministrul.
[citeste si]
"În Marea Britanie sunt 2.000 de români în penitenciare și vor să îi trimită în România", a adăugat Robert Cazanciuc.
La minutul 30 găsiți răspunsul integral:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News